Dorința de libertate ante 1989, reeditată de Nicolae Cușa

520
Dorința de libertate ante 1989, reeditată de Nicolae Cușa - 9c7663be66af75b438daf35274cfb81f.jpg

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană "I.N. Roman" a găzduit, joi seară, un eveniment editorial care l-a readus în fața publicului pe prof. Nicole Cușa, care și-a propus să reactiveze momentul revoluției din 1989, așa cum a fost el trăit și perceput la Constanța. Lucrarea sa, intitulată "Revolta populară din Constanța 22-24 decembrie 1989. După 20 de ani", apărută la editura SemnE, a fost prezentată de George Turcu, președintele Asociației "Revoluția din 1989" și de ziaristul Constantin Cumpănă, la eveni-ment participând și actorul Lucian Iancu.
George Turcu a subliniat importanța termenului "revoltă" și nu "revoluție", în descrierea evenimentelor din 1989, în ceea ce privește Constanța, iar Constantin Cumpănă a vorbit despre curajul autorului de a reda această controversată parte a istoriei: "Nicolae Cușa dă dovadă de curaj prin combaterea unor opinii și legende care s-au format în ceea ce privește eveni-mentele din 1989. Nu e o carte de investigație, dar reconstruiește secvențial filmul unor evenimente din cele mai fierbinți zone ale Constanței".
Alături de autor s-a aflat și actorul Lucian Iancu, care a povestit invitaților la eveniment contribuția sa la revolta contra comunismului, prin deturnarea unui vapor către Istanbul, alături de comandantul Florentin Scalețchi și de Alexandru Mateescu. Actorul ne-a povestit despre nebunia libertății, o nevoie anihilată de sis-temul comunist: "La vremea aceea, majorității românilor i se extirpase dragostea de libertate și se pierduseră noțiunile de onoare și de cinste. Răzvrătirea mea s-a manifestat prin decizia de a pleca din țară cu un vapor". În acea perioadă, Lucian Iancu candida pentru un post în consiliul municipal. Actorul ne-a povestit cum, animat de entuziasmul libertății pe care spera că îl va experimenta a doua zi, prin fuga la Istanbul, a avut un discurs mai puțin convențional: a recitat poezia "Strofe de iarnă", de George Topîrceanu. "Ne-au luat pe mine și pe Aurel Manolache, pe atunci director al Teatrului «Fantasio» să le vorbim oamenilor despre alegerile din martie. Atunci le-am spus o poezie de Topîrceanu: «Doamne, tu te ții de glume? / Nu ne vezi mizeria? / Pentru ce-ai lăsat pe lume / Geruri ca-n Siberia? / Astă-noapte mi se pare / Gazda mea, Emilia, / S-a-ncălzit la lumânare / Cu toată familia!», timp în care domnul activist se făcuse alb. Dar eu știam că o să plec a doua zi".
Aventura s-a sfârșit în mod regretabil, în momentul în care ofițerul de securitate aflat la bordul navei s-a prins că vaporul se îndrepta către sud, alertând echipajul. Fugarii nu și-au putut negocia libertatea, fiind întorși înapoi, în țară: "Nu i-am putut determina să ne lase în Turcia, pentru că le era teamă că se va auzi, evenimentul oricum a avut o rezonanță extraordinară. Noi vroiam să ajungem la Europa Liberă, aveam și o piesă pregătită, se numea "Vaca și OZN-ul", o comedie foarte actuală pentru acele vremuri. Dar echipajul s-a întors, iar noi nu ne-am putut împotrivi, mai ales că nu aveam pregătită vreo metodă brutală de a rezolva problema".
"Revolta populară din Constanța 22-24 decembrie 1989. După 20 de ani" continuă prima lucrare a lui Nicolae Cușa, centrată pe același subiect și lansată în 1995. "În prima carte, «Momente ale revoluției din decembrie 1989 la Constanța», eram influențat de evenimentele din acel timp, și nu am spus lucrurilor pe nume. Țin să subliniez că revoluția din Constanța e unică: dacă în București avem de-a face cu o lovitură de stat militară, în Constanța acest lucru nu s-a întâmplat. Aici a avut loc o revoltă spontană. Oamenii, dezamăgiți de regimul dictatorial al lui Ceaușescu, s-au îndreptat către Casa Albă, fostul sediu al Comitetului Central, fără a avea, însă, sprijinul armatei", ne dezvăluie autorul câteva dintre ideile expuse în cartea sa.
Lucrarea a apărut sub egida Asociației "Revoluția din 1989" Constanța, coperta cărții fiind realizată de graficianul Leonte Năstase.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7342 secunde