Două clase, 50 de elevi și premii în valoare de 12.000 de lei, la Școala nr. 29 din Constanța
Articole de la același autor
Învățătorii și profesorii, obligați să-și facă masteratul!
15 Decembrie 2015
Palmares de excepție la Colegiul "Mircea". Încă trei premii importante
18 Decembrie 2015
Troița de la Liceul "Decebal", sfințită astăzi de IPS Teodosie
15 Decembrie 2015
Ce spectacole vor fi în week-end, la Teatrul de Stat din Constanța
16 Decembrie 2015
Două clase de la Școala nr. 29 "Mihai Viteazul" din Constanța, clasa a III-a A, învățător Felicia Nicolescu, și clasa a
VI-a B, prof. diriginte Mirela Roșioru, au obținut premii în valoare de 12.000 de lei în cadrul concursului "Energy Smart".
Astfel, proiectul clasei a III-a A "Energia viitorului" a obținut premiul al II-lea, într-o încercare de a prezenta sursele de energie ale marilor aglomerări urbane (și nu numai) de peste 50 - 100 de ani. Proiectul colectiv al clasei a VI-a B "Viitorul orașelor - Orașele viitorului" a obținut premiul al III-lea prin realizarea unor machete care au proiectat orașul Constanța în timp.
Elevii au previzionat înlocuirea resur-selor convenționale de energie (cărbuni, gaze naturale, petrol și derivatele acestuia) cu resurse alternative, ecologice (panouri solare, turbine eoliene), care să asigure funcționarea orașelor la standarde optime.
Impactul educațional al micro-proiectelor a fost unul de calitate și a contribuit la: creșterea spiritului de echipă prin cooperarea elevilor în afara spațiului școlar, creșterea coeziunii părinți-elevi prin implicarea părinților în etapele de pregătire ale proiectului: petrecerea unui timp de calitate copil-părinte, identificarea unor resurse alternative, ecologice (panouri solare, turbine eoliene, biogaz, biomasă), care să asigure funcționarea orașelor viitorului la standarde optime, anticiparea înlocuirii sau micșorării ponderii resurselor convenționale de energie (cărbuni, gaze naturale, petrol și derivatele acestuia) în viața orașelor din viitor.
La nivelul Școlii nr. 29 au fost realizate 21 de proiecte în cadrul concursului "Energy Smart" care au participat la o competiție în care au fost înscrise nu mai puțin de 709 de proiecte provenite din 50 de școli participante. Coordonatorul proiectului la nivelul școlii a fost prof. Daniela Badea, directorul unității de învățământ. Organizatorul concursului "Energy Smart" a fost Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu Universitatea "Ovidius" Constanța și Power Net Consulting SRL.

Articole pe aceeași temă
Luni, 21 Decembrie 2015
Marţi, 24 Noiembrie 2015
Sâmbătă, 31 Octombrie 2015
Miercuri, 21 Octombrie 2015
Marţi, 08 Septembrie 2015
Sâmbătă, 04 Iulie 2015
Miercuri, 17 Iunie 2015