X

Două volume ale lui Vartan Arachelian, lansate, mâine, la Constanța

442
Două volume ale lui Vartan Arachelian, lansate, mâine, la Constanța - douavolume-1574289132.jpg

Articole de la același autor

Cele mai recente cărți din creația scriitorului Vartan Arachelian vor fi lansate, mâine, la Constanța. Evenimentul este găzduit, începând cu ora 16.00, de Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin". Cu acest prilej, constănțenii vor putea face cunoștință cu volumele "Cartea regelui romantic și a fiilor fără de țară" și "La capătul nopții". 


Vartan Arachelian și-a început activitatea ca ziarist sportiv la Constanța, unde semna, alături de regretatul Liviu Bruckner, sub inițialele VALB. După terminarea facultății de filologie, a fost ziarist de investigații și publicist-comentator la ziarul "Scânteia tineretului", între anii 1965 și 1970. Autor al unor lucrări de referință istorică, dar și al unor cărți de reportaj și beletristică al căror loc de desfășurare este orașul natal, Vartan Arachelian se va afla la Constanța pentru a cinsti "Ziua Dobrogei" într-o întâlnire neconvențională cu cititorii săi. 


Evenimentul face parte din proiectul "Artă de la viziune la formă" din cadrul activității curente a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin", unde va avea loc întreaga manifestare. 


Invitat special și moderator va fi cunoscuta poetă, prozatoare și publicistă conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan. 
Intrarea este liberă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7449 secunde