Curtea Palatul Copiilor Constanța se află, în această perioadă, într-un amplu proces de igienizare și reamenajare, lucrările fiind concentrate în special în zona terenului mare de fotbal și a pistei de atletism. Intervențiile fac parte dintr-un demers mai larg de punere în siguranță și modernizare a infrastructurii destinate copiilor și comunității.
Lucrările sunt realizate în baza unui protocol de colaborare semnat cu ONG-urile Constanța Restart și Asociația Caravana Fericirii, care s-au implicat activ în acest proiect. Scopul protocolului îl reprezintă reabilitarea terenului de fotbal și a pistei de atletism, intervențiile aflate acum în desfășurare fiind o etapă necesară în acest proces.
Potrivit reprezentanților instituției, Primăria Constanța și Agenția pentru Protecția Mediului au fost notificate încă din luna decembrie a anului trecut cu privire la lucrările programate, acestea respectând cadrul legal în vigoare.
De ce au fost necesare lucrările
Intervențiile vizează în principal vegetația sălbatică și arborii îmbătrâniți, în special plopii, care au o vechime de peste 50–60 de ani. Specialiștii atrag atenția că acești arbori prezintă rădăcini superficiale ce afectează asfaltul din zona aleilor și a terenurilor sportive, tulpini degradate la interior, cu risc crescut de prăbușire, dar și producerea de puf alergenic.
În plus, arborii reprezintă un potențial risc de incendiu, în condițiile în care, de-a lungul anilor, au fost înregistrate mai multe incidente generate de acumulările de puf. Reprezentanții Palatului Copiilor subliniază faptul că o acțiune amplă de igienizare și reamenajare nu a mai fost realizată în curtea instituției de peste 30 de ani, ceea ce a dus la degradarea treptată a zonei.
Plantări de arbori și sistem de irigare, din primăvară
Veștile sunt însă pozitive pentru perioada următoare. În primăvară, ONG-urile partenere vor demara un amplu program de plantare a unui număr important de arbori, pe baza unui plan bine stabilit. Vor fi folosite specii adaptate zonei și cu valoare peisagistică ridicată, așa cum s-a procedat și pe terenurile de sport recent reabilitate din municipiu.
Totodată, va fi realizat un sistem de irigare dedicat copacilor tineri plantați, pentru a le asigura o dezvoltare sănătoasă și durabilă în timp.
Un proiect cu impact pe termen lung
Reprezentanții instituției precizează că obiectivele acestui demers sunt clare: creșterea siguranței pentru copii, îmbunătățirea funcționalității spațiilor sportive și crearea unui mediu mai prietenos pentru întreaga comunitate.
În acest context, constănțenii care doresc să se implice sunt invitați să se alăture, în primăvară, acțiunilor de plantare a copacilor. Inițiativa urmărește nu doar reamenajarea curții Palatului Copiilor, ci și consolidarea unui spațiu verde modern, sigur și sănătos, dedicat generațiilor viitoare.
Sursa foto: Facebook Asociația Caravana Fericirii