"Educație pentru toți, toți pentru educație"

427
1 min citire
Suntem deosebit de onorați să fim organizatorii Târgului Ofertelor Educaționale, Constanța 2011, manifestare care reunește ofertele de Educație pentru anul școlar 2011-2012.
Această manifestare educațională și culturală reunește instituții de stat și particulare, promotoare ale programelor de educație, atât din învățământul preuniversitar, cât și din mediul universitar.
Participarea la acest eveniment constituie un bun prilej de a ne cunoaște preocupările, de a schimba experiențe valoroase și de a reactiva parteneriatul din cadrul rețelelor de furnizori de educație la nivel județean, o șansă de a ne informa în legătură cu noile orientări și oferte.
Intenționăm să creăm un cadru optim pentru ca, prin asemenea manifestări, să punem un accent mai mare pe democratizarea structurilor de educație și să alăturăm resursele de formare profesională dinamicii dezvoltării pieței muncii din județul nostru. Evenimentul răspunde politicii promovate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în sensul diversificării și extinderii ofertei de educație prin unitățile și instituțiile de învățământ, al consolidării rolului acestora, ca centre de resurse educaționale la nivelul comunității.
Târgul Ofertelor Educaționale se adresează tinerilor absolvenți, în scopul informării corecte a acestora. O politică a șanselor egale nu poate să se limiteze la eliminarea discriminării. Punerea în aplicare a acțiunilor pozitive ne revine nouă, adulților, în mod deosebit celor care suntem dascăli.
În acest an școlar competiția este motivată și de faptul că, prin noua Lege a Educației, finanțarea de bază a învățământului preuniversitar se face după principiul "resursa financiară urmează elevul".
Ofertele educaționale prezentate cu acest prilej reprezintă pentru tinerii absolvenți o opțiune importantă, cu relevanță majoră pentru viitor, care să le asigure o pregătire pe măsura așteptărilor și exigențelor lor.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă organizarea Târgului Ofertelor Educaționale, Constanța 2011: cadre didactice, părinți, elevi, agenți economici, parteneri ai învățământului constănțean.
Prof. Dr. Aliss Andreescu
Inspector Școlar General

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0423 secunde