Elevii constănţeni cuceresc din nou NASA. Au proiectat o staţie de reciclare a deşeurilor spaţiale

4346

Articole de la același autor

Chiar şi în pandemie, chiar şi în condiţii dificile de învăţat şi lucru, elevii constănţeni fac performanţă şi continuă să uimească o lume întreagă. O echipă, formată din elevi de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa, a obţinut un nou premiu la concursul anual organizat de NASA, de design spaţial.

National Space Society - Space Settlement Contest 2021, devenit tradiţie pentru elevii Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, a reconfirmat valoarea tinerilor constănţeni. „Kessler Project Space Settlement”, realizat de elevii Andrei Culerda, Riana Florentina Mazilu, Maria-Alexandra Pătrașcu, Elena Antonia Gagara, Mădălina Diaconescu-Cărbunescu, Maria-Alexia Balcan, Alexia Niculiță, Alina-Nicoleta Cupcea, Maria Bodea de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi de elevii Vladimir-Ioan Petrescu, Nicolas-Raul Niță, Tiberiu-Andrei Popescu, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa, a obţinut premiul al II-lea, la secțiunea dedicată clasei a X-a, large group. Elevii au fost coordonaţi de profesorul Adrian Eracle Nicolescu de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.

„Proiectul Kessler are ca scop curățarea şi reciclarea deșeurilor spațiale aflate pe Orbita Joasă şi Orbita Geostaționara a Pământului. Acestea reprezintă un risc semnificativ, deoarece se deplasează cu viteze foarte mari, iar impactul cu sateliți sau rachete este probabil”, explică elevii. Proiectul a constat în două stații orbitale şi o bază amplasată la Polul Sud al Lunii. „Stația principală, situată pe Orbita Joasă a Pământului, este utilizată în următoarele scopuri: centru de reciclare şi fabricare a sateliților, hangar pentru dronele care colectează sateliții şi deșeurile spațiale şi așezare permanentă pentru personal. Baza de pe Lună asigură combustibilul (hidrogen şi oxigen lichid) pentru drone şi navele de transport cu ajutorul procedeului chimic de electroliză a apei. Stația de pe orbita Lunii este un punct de tranziție între stația principală şi baza lunară. Deșeurile sunt ulterior folosite pentru construirea unor noi sateliți sau întreţinerea sateliţilor existenți”, povestesc tinerii.

Concurenţi din zeci de ţări

La concursul de anul acesta au participat 6.862 elevi din 22 ţări, cu 1.619 de proiecte. Space Settlement Design Contest este o competiție anuală pe teme spațiale, adresată tuturor elevilor de gimnaziu şi de liceu din întreaga lume. Înscrierile la această competiție sunt grupate în funcție de vârsta sau clasa celui mai în vârstă concurent pentru evaluare. Elevii dezvoltă proiecte de staţii orbitale autonome, amenajare a spațiului și activităţi conexe, care ulterior sunt evaluate de specialişti ai NASA.

Elevii constănţeni au fost invitaţi la festivitatea de premiere care va avea loc la sediul NASA, în Statele Unite ale Americii, în vara anului viitor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4623 secunde