Elevii constănţeni se plâng că profesorii nu se descurcă cu predarea online

203
Elevii constănţeni se plâng că profesorii nu se descurcă cu predarea online - eleviiconstanteniseplang-1610638389.jpg

Articole de la același autor

Aproape jumătate din elevii constănţeni susţin că orele online nu le satisfac aproape deloc nevoile lor educaţionale, iar 6,3% au semnalat că nu deţin echipamente proprii necesare pentru desfăşurarea orelor online.

Aceasta reiese dintr-un sondaj recent, realizat de către Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa, la care au răspuns peste 800 de elevi din întreg judeţul. Copiii mai dezvăluie că mulţi dintre profesori nu se descurcă cu predarea online. Peste un sfert din elevi – 27,9% cred că profesorii care le predau la clasă nu sunt aproape deloc pregătiţi să transpună conţinuturile curriculare în spaţiul virtual. Astfel, reprezentanţii elevilor constănţeni au trimis adrese către toate unităţile de învăţământ pentru a transmite atât rezultatele chestionarului, cât şi o serie de propuneri şi recomandări care să fie luate în considerare de directori, autorităţile locale şi cadre didactice.

„Având în vedere că am făcut tranziţia către educaţia online în urmă cu aproape un an, Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa lansează primul raport care radiografiază calitatea orelor virtuale. Acum, după luni de încercare de adaptare la contextul pandemic, este absolut necesar să ne întoarcem către elevi mai mult ca niciodată, să le înţelegem nevoile şi, cel mai important, să formulăm propuneri pentru ca viaţa şcolară din mediul online să fie îmbunătăţită”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.937 secunde