Elevii Liceului "Decebal" au comemorat Ziua Armatei

479
Elevii Liceului
Un grup de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic "Decebal" din Constanța, coordonat de prof. dr. Marian Vicol, au fost, week-end-ul trecut, într-o excursie tematică organizată în zona sit-ului arheologic Valul lui Traian. Activitatea a fost dedicată sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei României.


Cu această ocazie, participanții au aflat o serie de elemente noi despre acest sit arheologic, despre modalitățile de cercetare și despre faptul că Valul lui Traian ar trebui valorificat turistic și introdus în circuitul mondial alături de Valul lui Hadrian și al lui Antonius Pius.

Cu aceeași ocazie, maior Sergiu Dincă, tatăl unui elev al liceului, participant la excursie, a prezentat faptele de arme săvârșite de militarii dobrogeni în timpul celui de-al doilea război mondial, arătând că la 25 octombrie 1944 militarii Diviziei a 9-a Infanterie au degajat, la Carei, ultima brazdă de pământ românesc aflată sub ocupația hortistă, încununând astfel lupta și jertfa zecilor de mii de combatanți pentru eliberarea Ardealului.

Totodată, elevilor le-a fost adresată invitația de a vizita Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand" filiala Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 23 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Vernisaj la Universitatea "Ovidius"
Marţi, 23 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Depeche Mode din nou în România
Marţi, 23 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Ecaterina Andronescu, la Constanța
Marţi, 23 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Proiecție gratuită la Cityplex
Pagina a fost generata in 1.8178 secunde