Elevii romi se ambiționează să facă 8 clase pentru a-și lua carnet de conducere

329
Ce diferențiază Școala cu clasele I-VIII nr. 31 de celelalte instituții de gen este proporția de 60 la sută a elevilor de etnie romă în total. În rest, o școală proaspăt renovată, cu o culoare ce atrage privirile, iar la interior curată și bine întreținută. Poate că mulți s-ar aștepta să găsească aici haos și debandadă, ca dovadă a populației școlare "deosebite". Nici pe departe. Poate și pentru că, de opt ani, prof. Elena Edu, catedra de matematică, director al acestei instituții, nu și-a luat concediu. "Mi-a fost teamă că tot ce am construit cu trudă și răbdare se va duce de râpă".
256 de elevi urmează cursurile claselor I-VIII, 12 sunt la clasa de alfabetizare, iar de curând s-au încheiat înscrierile la cursurile cu frecvență redusă, unde, până la ora documentării noastre, se înscriseseră 62 de elevi. De precizat faptul că la clasa de alfabetizare s-au înscris și români care, trăitori în cartierul Palas, au preferat să stea la colțuri să spargă semințe și să petreacă ziua… cu lenea.
La intrarea în școală, am găsit afișate două liste: una cu elevii corijenți și una cu elevii amânați. Nu erau decât vreo cinci sau șase. De altfel, așa cum declara prof. Edu, din cele două clase de a VIII-a (17+15) ce au absolvit în 2007, un elev de etnie romă - Ciprian Coroi, este elev al Colegiului "Mihai Eminescu", doi elevi sunt la Economic, doi la CFR și unul la Auto, restul urmând cursurile școlilor de arte și meserii, în profiluri precum zugrav, zidar, fierar betonist. Lor li se adaugă, la polul opus, însă, cele două fete care s-au căsătorit și au terminat-o cu școala, patru elevi dați afară și trei repetenți. Multe din aceste neîmpliniri ale elevilor școlii se datorează și numărului foarte mare de părinți plecați la muncă în străinătate, în special în Spania.
Un caz mai aparte ne-a fost semnalat de directoare în legătură cu o elevă de etnie romă furată, cum e obiceiul, în clasa a VII-a și care se afla în pragul abandonului, din cauza acestei situații des întâlnite. "Am luat legătura cu bunicii, au venit și părinții din Spania, la o lună de la incident și în cele din urmă aveam să constat că la 15 septembrie s-a prezentat la începerea anului școlar". Ce o ambiționează să urmeze cele opt clase? "Toți elevii de etnie romă fac în așa fel încât să termine cele opt clase, pentru că ambiția lor cea mai mare este să-și ia carnet de conducere!".
Ultima activitate care i-a reunit pe elevi a fost recenta sărbătoare europeană a limbilor străine, oca-zie cu care elevii s-au jucat, au recitat, au cântat, au creat, învățând lucruri interesante despre limba și cultura altor state europene, descoperind, prin comparație, unicitatea limbii și culturii române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1103 secunde