Eugen Simion: "Consider că Europa rămâne una singură, unită"

159
3
Eugen Simion:

Articole de la același autor

Președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă, academicianul Eugen Simion, a declarat că Europa rămâne una singură, unită, solidară, coerentă, o Europă a națiunilor, a culturilor identitare. 


Subliniind că "știința a fost mult timp balanța Europei", fostul președinte al Academiei Române a afirmat că, deși în opinia generală știința este cea care asigură mersul înainte al Europei, fără umanism Europa nu s-ar mai fi dezvoltat. Președintele Academiei Române, acad. Ionel-Valentin Vlad, a amintit că în 2015 este marcat Anul Internațional al Luminii și a evidențiat că tema aleasă de organizatori este semnificativă, știința, constituită în universitățile europene, contribuind la crearea unei reale identități europene. În opinia președintelui Academiei Române, dezvoltarea științei are o mare importanță "în a ne redefini locul în cadrul Uniunii Europene".


Consilierul prezidențial Sergiu Nistor a transmis un mesaj participanților la eveniment în care și-a exprimat satisfacția pentru organizarea, la București, a acestui colocviu internațional. În opinia acestuia, tema evenimentului prezintă un real interes pentru majoritatea românilor, întrebarea "Încotro Europa?" putându-se traduce cu "Încotro România?".


Sergiu Nistor a accentuat că Președinția susține Academia, oamenii de știință români, în dezvoltarea cercetării fundamentale, pentru a contribui, prin elaborarea unei strategii de dezvoltare, la afirmarea țării noastre în Europa. Și ambasadorul Franței la București, Francois Saint-Paul, a salutat inspirația organizatorilor de a alege tema "Este știința o dimensiune a identității europene?". În opinia diplomatului francez, prin respectul acordat diversității, știința contribuie la prezervarea valorilor europene, la edificarea dimensiunii identitare a Europei. De asemenea, la eveniment au participat prof. Thierry de Montbrial — fondator și președinte al Institutului Francez de Relații Internaționale, acad. Jaime Gil Aluja — președintele Academiei Regale de Științe Economice și Financiare din Barcelona, acad. Jacques de Decker — secretar permanent al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia. Seminarul cu tema "Este știința o dimensiune a identității europene?", organizat de Academia Română și Fundația Națională pentru Știință și Artă a Academiei Române, se desfășoară vineri și sâmbătă la București. 


Comentează știrea

a
2 octombrie 2015
a

Europa nu ramane unita.eu nu doresc romania in uniunea europeana si nu doresc romani sa intre in republica mea.

a
2 octombrie 2015
a

Europa nu ramane unita.eu nu doresc romania in uniunea europeana si nu doresc romani sa intre in republica mea.

a
2 octombrie 2015
a

Daca romani intreaba incotro romani?pai romani sa mearga sa se trateze la cap

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3648 secunde