Examen de admitere la Centrul Județean de Excelență la Matematică

933
1

Articole de la același autor

Elevii de clasa a IV-a , pasionați de matematică și dornici să-i descopere toate tainele, sunt așteptați, sâmbătă, 30 septembrie, la Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza", să susțină examenul pentru admiterea în cadrul Centrului de Excelență la Matematică.


Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și se va desfășura începând cu ora 9.00. Accesul elevilor în săli este permis între orele 8.00 și 8.30, iar examenul va dura două ore. Rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, la ora 21.00. Eventualele contestații pot fi depuse luni, 2 octombrie, în intervalul orar 11.00 - 13.00, la secretariatul Școlii Gimnaziale nr. 39 "Nicolae Tonitza". Rezultatele finale vor fi afișate în ziua următoare. Elevii admiși vor începe cursurile, sâmbătă, 7 octombrie, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța.


Comentează știrea

Prof
29 septembrie 2017
Precizari

De ce la clasa a V-am de anul asta apar nume noi de elevi???? Sa zica Dna Bălănescu de ce apare Bobe Delia, care anul trecut a picat? Doar că tata e vicerector??? Se aude domnule inspector Miu?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4902 secunde