Expoziție de carte dedicată lui Victor Hugo, la Biblioteca Județeană

885
1 min citire
În această perioadă, până pe 15 iunie, la Biblioteca Județeană "I.N. Roman"
Constanța este deschisă o expoziție de carte menită a celebra creația scriitorului romantic francez Victor Hugo.
Expoziția este realizată de serviciul Comunicarea colecțiilor din cadrul Bibliotecii Județene Constanța.
Victor Hugo s-a născut în Besançon la începutul secolului al XIX-lea, fiu al unui general din armata lui Napoleon și guvernator al Madridului. În tinerețe a fost monarhist, dar a trecut treptat de partea mișcării democratice și revoluționare.
Adversar al împăratului Napoleon al III-lea, a trăit 18 ani în exil, dar proclamarea celei de-a treia republici franceze l-a determinat să revină în Franța, fiind ales senator. Victor Hugo a murit la Paris pe 22 mai 1885, la vârsta de 83 de ani. Două milioane de oameni au participat la funeraliile naționale organizate de către statul francez. A fost înmormântat în celebrul Panthéon din Cartierul Latin al Parisului.
Revolta împotriva societății aristocratice franceze și indignarea la adresa raționalizării științifice a naturii sunt două dintre caracteristicile cele mai pronunțate ale vastei opere a lui Victor Hugo. Poezii, eseuri, romane, piese de teatru, toate au înregistrat reprezentația extraordinară a minții scriitorului. A debutat în 1822 cu volumul "Ode și poezii diverse". Prefața dramei "Cromwell" (publicată la doar 25 de ani) a devenit manifestul romantismului, iar în urma polemicilor stârnite de reprezentația piesei "Hernani" (1830) a fost adoptat ca teoretician al romantismului.
Câteva dintre operele lui Hugo care pot fi consultate la Biblioteca Județeană sunt "Contemplațiile" (poezii, 1856), "Legenda secolelor" (poezii, 1859 - 1883), "Cromwell" (dramă, 1827), "Hernani" (piesă de teatru, 1830), "Ruy Blas" (piesă de teatru, 1837), "Notre-Dame de Paris" (1831), "Mizerabilii" (roman, 1862), "Oamenii mării" (roman, 1866), "Omul care râde" (roman, 1869).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde