Expoziție de pisicuțe, în week-end, la VIVO! Constanța

1005
Expoziție  de pisicuțe,  în week-end, la VIVO! Constanța - expozitiepisicivivo-1537540891.jpg

Articole de la același autor

Peste 100 de feline din cele mai speciale rase se vor întrece la Cat Expo Show, în week-end, la Constanța. VIVO! Constanța devine, în perioada 22 - 23 septembrie, locul de întâlnire al celor mai frumoase pisici. Timp de două zile, acestea se vor afla în zona intrării nr. 3 a centrului comercial.

În concurs vor fi prezente rase recunoscute și apreciate de crescători. Iubitorii de pisici au ocazia ca, în cele două zile de expoziție, să afle cele mai moderne metode de îngrijire ale acestora, dar și alte secrete dezvăluite de specialiști.

Cat Expo Show este în primul rând o competiție de frumusețe. Pisicile sunt pregătite atent, sunt spălate, periate și aranjate, în speranța de a fi "Best in Show". În fața arbitrului, felinele sunt examinate atent, în conformitate cu standardul fiecărei rase. Fiecare detaliu contează, de la culoarea ochilor, forma corpului, până la culoarea blănii, lungimea și textura acesteia.

Punctul culminant al expoziției îl reprezintă finala "Best in Show", marea bucurie a expozanților și a publicului, când sunt prezentate cele mai frumoase pisici participante. În cadrul fiecărei categorii concurează mascul contra mascul și femelă contra femelă, etc. Între câștigătorii de "Best in Show", arbitrii decid apoi "Best of Best adult", "pisica sterilizată și kitten/junior", și în final "Best of Best absolute" al expoziției.

Vizitatorii Cat Expo Show vor avea ocazia să admire la această ediție a show-ului exemplare superbe din rasa Singapura, Don Sphynx, Selkirk Rex, Ragdoll, British Shorthair, Maine Coon sau Household Pet.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6959 secunde