Fascinanta cetate de la Hârşova, o comoară necunoscută pentru unii

Vineri, 20 Noiembrie 2020
1995
Un obiectiv turistic şi arheologic mai puţin cunoscut, dar extraordinar de frumos este cetatea de la Hârşova. Desigur, despre acest subiect s-a mai scris, şi nu neapărat pentru ceea ce reprezintă monumentul în sine, ci datorită suprapunerii acesteia de către aşezarea actuală. Cum să desluşeşti această succesiune de aproape două milenii, când ea stă ascunsă sub case, curţi şi anexe gospodăreşti?

Responsabilul ştiinţific al şantierului de la cetate, Constantin Nicolae ne-a povestit că multă vreme s-a crezut că fortificaţia antică se află numai pe malul Dunării. Ba mai mult, s-a confundat cetatea medievală cu cea romană. Cu toate că în ultimii ani ai secolului al XIX-lea inginerul topograf Panfil Polonic vizita oraşul şi nota în caietele sale că pe malul Dunării se văd încă zidurile unei puternice cetăţi turceşti, iar în interiorul localităţii sunt peste tot resturi de ziduri romane, nimeni nu a luat în serios această descriere.



„În lipsa unui plan elaborat a fost mai simplu ca cele trei ziduri de pe latura de nord a suprafeţei rezervate de la Dunăre să fie datate pe baza analogiei stratigrafice cu alte fortificaţii de pe linia Dunării, astfel: incinta cea mai largă, în secolul al II-lea, epoca împăratului Traian; cea mijlocie în secolul al IV-lea, în timpul împăratului Constantin Cel Mare, iar cea mai restrânsă, cea mică în secolul al X-lea. După toate datele obţinute prin cercetarea arheologică, până în prezent, numai originea ultimului zid care înconjura cetatea este corectă. Astfel, pe un spaţiu relativ mic, întâlnim vestigii care au o vechime de două milenii. Materiale de epocă greco-elenistică, getică, romană, romano-bizantină, tipice culturii autohtone din secolele IX-XI, bizantină sunt caracteristice Evului Mediu până în zorii epocii moderne, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Prin poziţia excelentă în apropierea vadului de trecere dinspre litoralul Mării Negre spre comunităţile umane din Câmpia Română, şi de aici, pe cursurile râurilor pe direcţia nordică sau vestică, cetatea şi aşezarea care s-au dezvoltat alături, au favorizat o intensă circulaţie a mărfurilor între centrele din Europa, de la nord la sud, sau de la est la vest”, a declarat specialistul pentru „Cuget Liber”.

Navele de croazieră ocolesc cetatea

El a precizat că descoperirile arheologice de până acum au demonstrat, cu prisosinţă acest fapt. În plus, rămân de referinţă pentru întreaga istorie a antichităţii materialele descoperite în anul 1987, în cercetarea unei necropole antice pe amplasamentul platformei industriale cu care avea să fie înzestrată localitatea. Astfel, dintre criptele zidite, una s-a detaşat, aceasta adăpostind trei personaje: două feminine şi unul masculin. Ultimul, spune arheologul, a fost un ofiţer superior pe numele său Valerianus, cu atribuţiuni speciale de apărare pe acest segment al Dunării în faţa pericolelor care pândeau în fiecare moment şi loveau crunt fortificaţiile din zonă. Piesele din aur masiv descoperite la cele trei personaje, dar şi restul inventarului recuperat, ilustrează nu numai importanţa socială, politică şi militară a acestora, dar şi integrarea fortificaţiei în sistemul complex al lumii roman-bizantine din secolul al IV-lea. În prezent, acestea sunt expuse în Tezaurul României de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti şi au fost cuprinse în marile expoziţii organizate în ţară şi peste hotare. De asemenea, anul acesta, Banca Naţională a României a emis o monedă „Carsium”, dedicată acestor descoperiri.



Câte astfel de artefacte mai stau în adâncuri şi aşteaptă să iasă la lumină pentru a deschide, aici, noi pagini din istorie, încă necunoscute? Poate mult prea multe! În prima parte a secolului al XX-lea, atunci când construcţiile mici din epoca otomană au fost înlocuite de noile case ale celor care au populat localitatea, s-au scos din adâncuri fragmente de reliefuri, coloane, baze de coloane şi capiteluri din marmură, despre care Vasile Pârvan scria că sunt asemănătoare cu cele care provin la Tomis sau Callatis. Unde se află acest oraş? Când vom vedea aceste adevărate comori? Asta ca să evidenţiem doar aspectele cele mai semnificative ale civilizaţiei antice aici. 




„Ce să mai spunem despre epoca medievală? Până acum s-a considerat că desenele de pe care au fost realizate două stampe cu reprezentarea cetăţii la începutul secolului al XIX-lea, sunt fanteziste. În ultimii ani, am putut să identificăm incinta care apăra oraşul în epoca otomană. Totodată, au fost descoperite mărturii ale unei dezvoltări fără precedent între secolele XVI- începutul secolului al XIX-lea. Unele au fost deja publicate, altele îşi aşteaptă rândul la tipar. Toate acestea reprezintă o comoară nepreţuită, o bogăţie care poate aduce comunităţii locale beneficii nemăsurate prin dezvoltarea turismului cultural. Deocamdată, cetatea a primit tot sprijinul din partea autorităţilor locale şi judeţene. A fost trecută în proprietatea publică a judeţului, în anul 2012, acum se aplică, de către Consiliul Judeţean, un proiect de restaurare, conservare şi valorificare turistică care va ridica mult vizibilitatea monumentului. Autorităţile locale fac eforturi pentru ca localitatea să fie reintrodusă în circuitul turistic dunărean, dar fără amenajarea corespunzătoare a portului, navele de croazieră vor ocoli mai departe cetatea, aşa cum au făcut-o până acum. Într-un viitor nu prea îndepărtat, cu aceste proiecte de dezvoltare, dar şi cu cele de cercetare, vor ridica mult cetatea de la Hârşova ca obiectiv ştiinţific şi cultural-turistic de referinţă pe Dunăre”, a completat Constantin Nicolae.



Pagina a fost generata in 0.315 secunde