Ca urmare a recentei analize realizate în cadrul Consiliului Național Extraordinar, Federația Educației Naționale a hotărât deschiderea conflictului de muncă.
Câteva din motivele pentru care Consiliul Național al FEN a luat această decizie ar fi: inexistența unui Contract colectiv pe ramură și tergiversarea, nemotivată și ilegală, de către Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului; nerespectarea Acordului încheiat între organizațiile sindicale și Guvernul României, în noiembrie 2005, în ceea ce privește elaborarea unei noi Legi a salarizării personalului bugetar care să reglementeze discrepanțele nejustificate și care frizează bunul simț între salariile diferitelor categorii de bugetari. De asemenea, asigurarea fondurilor necesare pentru ca majorarea suplimentară de 10%, acordată cu 01.10.2007 pentru personalul didactic cu gradul I, să fie aplicată pentru întreg personalul didactic de predare.
În finalul comunicatului remis redacției se menționează că, în condițiile în care Guvernul nu va lua act de reven-dicările FEN, și în urma referendumului la nivel național care va fi finalizat săptămâna aceasta, începând cu data de 12 noiembrie se vor declanșa protestele, care pot culmina cu grevă generală.