Astfel, miercuri, 6 aprilie,
începând cu ora 18:00, pe scena Centrului
Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, tineri interpreți
din țară își vor demonstra calitățile interpretative în fața unui juriu de
specialiști. Concursul va fi deschis de
elevii clasei de canto popular ai Centrului Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada”, sub îndrumarea
doamnei profesor Elena Plătică.
Joi, 7 aprilie va avea loc Gala Laureaților și festivitatea de premiere.
Fiecare dintre
cele două seri ale celei de a XXV – a ediții a Festivalului Concurs Național de
Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Dan Moisescu”, se vor încheia cu recitalurile artiștilor: Mioara Velicu, Veta Biriș,
Zorina Bălan, Angelica Flutur, Nicolae Datcu, Constantin Lătărețu și Andrei
Girel.
Acompaniamentul
muzical este asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâuleţul”
condusă de dirijor Cristian Obrejan, iar grupul de dansatori al Ansamblului,
condus de coregraf Ștefan Coman va prezenta publicului suite de dansuri
reprezentative pentru diferite zone etnofolclorice ale țării.
Centrul Cultural Județean
Constanța “Teodor T. Burada” își dorește ca
organizarea Festivalului Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular
Românesc „Dan Moisescu” să fie un motiv de reală bucurie pentru publicul
constănțean, de aceea intrarea este liberă, în limita numărului de locuri
disponibile.