Festivalul Național "Remember Enescu", la Colegiul de Artă

101
< 1 min citire
Duminică, 31 mai, de la ora 11, Colegiul Național de Arte "Regina Maria" Constanța, în parteneriat cu Fundația Culturală "Remember Enescu" din București, organizează un recital instrumental, în sala "Sergiu Celibidache".
Evenimentul se desfășoară sub egida Festivalului Național "Remember Enescu", aflat la a XV-a ediție, colegiul constănțean aflându-se pe Agenda Festivalului din anul 2006, inițiatorii fiind prof. Mihaela Tomescu, președinta Fundației, și Daniela Gardon, profesor al colegiului constănțean.
Își dau concursul elevi de la Colegiului Național de Muzică "George Enescu" București și Colegiul de Arte, tineri instrumentiști laureați la diferite concursuri și olimpiade de profil.
În programul de anul acesta se regăsesc piese din repertoriul muzicii românești, compozitori precum George Enescu, Sabin Drăgoi, Constantin Silvestri, Doru Popovici, Martian Negrea, Dumitru Bughici, dar și piese din repertoriul internațional precum E. Grieg, S. Rahmaninov, Stamitz, Mathias-Schmit.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0301 secunde