Festivitate de absolvire la Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

1662
Sâmbătă, 28 iulie, la ora 10, pe platoul din incinta Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" din Constanța, se va desfășura festivitatea de absolvire a promoției de ofițeri de marină militară și comercială din cadrul academiei, precum și cea de maiștri militari a Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu".
Cu această ocazie va avea loc și înălțarea la gradul de aspirant a absolvenților anului IV, promoția "Integrare europeană 2007". La activitate au fost invitați să par-ticipe reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării, oficialități civile, reprezentanți ai asociațiilor cadrelor militare în rezervă și în retragere, rude și prieteni.
Înființată la Galați în anul 1872, Școala Flotilei a reprezentat primul pas spre instituționalizarea unor forme adecvate de formare a cadrelor pentru marină și racordarea învățământului de marină de specialitate la solicitările practicii sociale și ale învățământului național.
Ideea nașterii unei școli superioare de profil a fost susținută multă vreme, iar materializarea a venit în anul 1909 prin înființarea Școlii Navale Superioare, la Constanța. Organizarea Secției Marina de Comerț, în cadrul aceleiași instituții, în anul 1938, nu a reprezentat decât un răspuns al evoluției superioare a învățământului de marină.
În august 1973, a luat naștere Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", care în anul 1990 se transformă în Academia Navală "Mircea cel Bătrân", instituție destinată pregătirii și perfecționării ofițerilor ingineri pentru Forțele Navale și Marina Comercială. Facultatea de Marină Civilă este certificată conform standardelor ISO 9001/2000 privind sistemul de management al calității.
Anul acesta au absolvit 43 de studenți ai Facultății de Marină Militară, 133 de studenți ai Facul-tății de Marină Civilă și 48 elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu". Vor fi avansați la gradul de aspirant un număr de 22 studenți ai Facultății de Marină Militară.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.3024 secunde