Cine…cum…?

Fonoteca-tezaur cu melodii vechi dobrogene, "mâncată" de mucegai și lipsă de interes

2514

Articole de la același autor

Ar fi trebuit să marcăm data de ieri în calendar, ca un eveniment, deoarece Centrul județean pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale Constanța a organizat o conferință de presă. Una la vreo trei-patru ani.
Să își prezinte activitatea, și nu oricum, ci de față cu purtătorul de cuvânt
al Consiliului Județean Constanța, Cristian Moldoveanu.

Am aflat, astfel, evenimente care s-au petrecut tocmai în august, deși suntem în luna octombrie; dar nu contează, important este că am aflat despre ansamblul "Plaiuri dobrogene", care a reușit să iasă din afară după mulți ani. Este vorba despre o participare la un Festival de folclor din Bourgas, de unde s-a întors cu trofeul. Directorul Centrului, Paul Niculescu, vădit emoționat de deplasarea în Bulgaria, a povestit cu lux de amănunte programul festivalului, chiar dacă de atunci au trecut atâtea luni și nu s-a auzit nimic despre acest eveniment.
Potrivit directorului, ansamblul, deși a fost primit cu reticență de gazde, a făcut o impresie bună, dovadă nu numai trofeul obținut, ci și numeroasele spectacole susținute atât în festival, cât și în cadrul unor activități conexe. Am mai aflat că, în această vară, ansamblul a evoluat la Crama Neptun, pe baza unui contract încheiat de mulți ani. De asemenea, "Plaiuri dobrogene" s-a evidențiat și pe numeroase scene ale căminelor culturale din județ, în special în acele locații recent renovate, care oferă condiții moderne și optime pentru desfășurarea unor astfel de activități. Paradoxal, localități în care acțiunile culturale lipsesc sau sunt rare.
Tot Paul Nicolescu ne-a explicat acest paradox, evidențiind, totodată, eforturile comunităților locale de a-și moderniza fostele cămine culturale, dar nereușind să închege câteva manifestări culturale.

Festivalul "Dan Moisescu", cu Laura Lavric, Mioara Velicu și Elisabeta Turcu
Un alt punct al conferinței a fost Festivalul - concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular românesc "Dan Moisescu", de laTopalu, ajuns, de astăzi, la cea de-a 12-a ediție.
Cu mici pauze când a fost vorba despre componența juriului, dar și despre vedetele invitate la festival, am reușit să aflăm, totuși, că "aproximativ 20 de tineri interpreți s-au înscris în concurs, iar președintele juriului este realizatorul TVR Elise Stan".
Festivalul debutează în această după-amiază cu tradiționala paradă a portului popular pe străzile comunei. Vor evolua ansamblurile din Ovi-diu, Topalu, Istria, Deleni, Mihail Kogălniceanu, dar și "Plaiuri dobrogene" și ansamblul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" Constanța. Iar printre soliștii care vor susține recitaluri se numără Laura Lavric, Gelu Vociu, Mioara Velicu, Tița Barbu, Elisabeta Turcu.

Casetele mucegăite se pot reface într-un studio profesionist
La capitolul "dacă mai aveți întrebări", conferința de presă a mai cuprins "nu avem probleme, dar avem ca orice instituție de cultură". Astfel, ni s-a prezentat spațiul învechit, cârpit și neprimitor al centrului, de altfel, locul dedicat expozițiilor. Cu gresie pe jos, mucegai, uși și geamuri din fier. Ar fi nevoie de termopane, reamenajarea spațiului simezei și ni s-a spus că sunt promisiuni că centrul va intra în reparații.
Însă mare încurcătură s-a produs în momentul în care s-a întrebat despre tezaurul dobrogean cu cântece și înregistrări video vechi. Unde e, cine îl recuperează și cum.
Petre Nicolescu ne-a declarat că, în urmă cu aproximativ 4 ani, când a preluat conducerea instituției, a găsit un teanc de casete, deja mucegăite. Nu numai casete cu cântece vechi dobrogene, ci și imagini, filmate pe peliculă. Adică un tezaur imaterial, care a rămas nepus în valoare.
Acum, după 4 ani, brusc, în cadrul acestei conferințe, s-a pus problema refacerii lui numai la impulsul ziariștilor, care au întrebat de soarta acestuia. Chiar și purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldoveanu, s-a arătat surprins cum s-a deschis lada de zestre de abia după atâta timp și a promis că acest tezaur va fi refăcut pe un suport modern. Nici nu se pune problema că nu s-ar putea reface, într-un studio profesionist. Totul e să existe bunăvoință.

Expoziție promovată tocmai când se strâng lucrările…
Și apropo de întârzierea cu care se percutează și se află despre evenimente petrecute în propria ogradă…ieri, redacțiile din Constanța au primit fotografii cu expoziția "Poarta Albă, o poartă spre un alt univers". Trimise de purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Constanța, nu de alta, dar doar ce fusese la conferința de presă organizată de Centru de creație și așa a aflat de expoziție. Nimic de comentat în legătură cu expoziția, lucrările sunt sur-prinzător de reușite și expresive, însă expoziția a fost deschisă tocmai pe data de 1 octombrie și s-a strâns ieri seară. Mult pre târziu biroul de presă al CJC promovează evenimentele din cadrul instituțiilor pe care le coordonează.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8916 secunde