Concurs Fratele "scai" și sora divă

Recomand "Scaiul", e o comedie franțuzească la care se râde copios. Iar principala sursă a comicului este jocul lui Mihai Sorin Vasilescu, distribuit în rolul unui general sud-american burtos, care amestecă româna cu spaniola (îmi imaginez cât este de savuros textul francez original), spre deliciul fanilor de telenovele. Comicul de limbaj reiese din echivoc și din cuvintele pocite, fiind foarte facil de receptat.
Un alt actor foarte bun este Pavel Bârsan, în rolul notarului cu veleități poetice Bonzin, personaj pe care toată lumea îl ridiculizează și care-și primește cu demnitate șuturile, scoțând maximum de efecte comice din statutul său. La fel, Iulian Enache, un Fontanet evitat de prieteni pentru că îi miroase gura, a umplut cu talent costumele rigide, care reușesc să facă din el un omuleț scund și caraghios.
Dana Dumitrescu (Lucette) are, în sfârșit, un rol care i se potrivește, ea întruchipând cu succes personaje joviale și ușuratice. Scaiul Lucette se agață de tânărul ei iubit, disperat să scape de ea pentru a se căsători, dar prea laș pentru a-i spune în față că nu o mai vrea pe drăguța cântăreață de șantan. Iubitul respectiv, Bois D’Enghien este Adrian Dumitrescu, un băiat care nu are nici o legătură cu actoria, decât, poate, faptul că e fratele din viața reală al actriței Dana Dumitrescu. Legătură de rudenie care ei nu-i folosește pe scenă, căci este mereu preocupată să-l ajute și să-l ridice în ochii spectatorilor. Deci nu se știe cine este, până la urmă, scaiul…
Având un rol în care este aproape în permanență pus în situații dificile, junele se agită, se pripește, dă bâlbe, transpiră de atâta agitație, își deranjează hainele de pe el, cârlionții i se lipesc de frunte, iar burta îi iese în relief. Acum, nu știu care femeie ar mai fi atrasă atât de "fatalmente" de unul care arată mai mult a vânzător la aprozar decât a tânăr spilcuit din înalta societate!
Este cu deosebire penibil într-o scenă care pare să fie o timidă inserție de musical. El și logodnica Vivienne (Loredana Luca), pretind, în fața guvernantei englezoaice, că sunt profesorul de canto și eleva care cântă în duet, făcându-și, de fapt, planuri. Băiatul n-are treabă nici cu muzica, sunetele emise fiind de-a dreptul deranjante, chiar și pentru partenera sa, probabil.
Am remarcat revenirea lui Eugen Mazilu, în rolul Chenneviette, fost iubit al Lucettei, rămas apropiat și dependent financiar de divă. Este corect, dar parcă și-a pierdut apetitul pentru jocul de teatru și bucuria de a intra în pielea personajului.
Demne de laudă sunt costumele, absolut fascinante, create de Luana Drăgoescu. Rochiile, mai ales, prin combinații de culori și croieli, indică o creatoare cu intuiție și talent.
În concluzie, un spectacol drăguț, care descrețește frunțile după o săptămână încărcată și obositoare.