George Emil Palade, omagiat la Universitatea "Ovidius"

506
1 min citire
Cu prilejul împlinirii a 10 ani de la înființarea Centrului pentru Științe Inginerești Avansate (CSIA), Universitatea "Ovidius" a găzduit un simpozion în cadrul căruia s-a omagiat personalitatea cercetăto-rului George Emil Palade, câștigător al premiului Nobel în 1974.
Omul de știință Emil Palade a avut o mare influență în ceea ce privește înființarea CSIA prin faptul că, în 1997, prof. Eden Mamut a efectuat o vizită în universitățile americane pentru a observa modelul acestora de cercetare. Cu acest prilej, s-a întâlnit cu omul de știință Emil Palade, pe atunci decan științific în cadrul Universității California din San Diego. În urma sugestiilor academicianului Palade în 1998 s-a născut Centrul pentru Științe Inginerești Avansate, al cărui director este prof. Eden Mamut, președinte fiind prof. Adrian Bejan, de la Universitatea "Duke" din Carolina de Nord.
Prof. Mamut a vorbit despre proiectele CSIA, unul dintre cele mai importante constând în evaluarea potențialului energetic din zona Dobrogei: "Am realizat o evaluare atât din perspectiva energiei eoliene a biomasei, cât și a energiei solare. S-a realizat o stație-pilot de evaluare a potențialului eolian amplasată la Poarta Albă, cu care monitorizăm locația respectivă", a spus prof. Mamut.
La eveniment au participat profesori și studenți din cadrul Universității "Ovidius".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0273 secunde