Goana după clasa I, faza a doua: 3.000 de locuri au rămas neocupate
Articole de la același autor
Ieri, unitățile de învățământ au avut obligația să afișeze la loc vizibil locurile rămase neocupate.
Conform statisticilor Inspectoratului Școlar Județean Constanța, în prima etapă, în municipiul-reședință din 1.528 de copiii recenzați s-au înscris 1.176 în clasa I, iar la clasa pregătitoare, din 1.198 recenzați, s-au înscris 825.
La nivel de județ, din 10.500 de elevi recenzați, s-au înscris deja 7.449 atât în clasa I (4.387), cât și în clasa pregătitoare (3.062).
"Vom suplimenta cu o clasă I"
Școala nr. 29 "Mihai Viteazul" din cartierul Tomis Nord a prevăzut în planul de școlarizare pentru anul 2012-2013 trei clase I și trei clase pregătitoare. Până ieri se înscriseseră 57 de copii și rămăseseră 18 locuri libere la clasa I și 35 locuri libere la clasa pregătitoare. "Ca urmare a solicitărilor înregistrate am înaintat Inspectoratului Școlar propunerea de a ne mai aproba o clasă cu 25 de locuri la clasa I. Avem, de asemenea, înscriși șapte copii de la Centrul de plasament Micul Rotterdam, respectiv patru în clasa I și trei în clasa pregătitoare", a declarat pentru "Cuget Liber" prof. Mariela Mincu, directorul Școlii nr. 29.
În planul de școlarizare pentru județul Constanța, Școala nr. 12 "B.P. Hasdeu" figurează cu șase clase I aprobate. "În fiecare an a fost la fel, pentru că se și finalizează șase clase de-a IV-a", ne-a explicat prof. Mirela Florea, directorul instituției. Până ieri la această instituție se înscriseseră 35 de copii la clasa pregătitoare și mai sunt disponibile 65 de locuri și 65 de elevi la clasa I, dintr-un total de 150 de locuri.
Prof. Maria Moga, inspector școlar și purtător de cuvânt, a declarat pentru "Cuget Liber" că situația este îmbucurătoare și că toate solicitările părinților vor fi rezolvate de așa manieră încât să nu existe niciun fel de nemulțumire.
Este interzisă introducerea de teste de departajare
Conform metodologiei, în situația în care pentru o anumită școa-lă sunt mai multe solicitări decât numărul de locuri disponibile după înscrierea copiilor din circumscripția școlară respectivă, departajarea copiilor înscriși se va face în raport cu următoarele criterii: a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap; b) existența unui document care dovedește că elevul este orfan de ambii părinți sau provine de la o casă de copii; c) existența unui document care dovedește că este orfan de un părinte sau provine dintr-o familie monoparentală; d) existența unui document care dovedește că unul dintre părinți este cadru didactic/cadru didactic auxiliar/angajat în învățământ; e) existența unui frate/a unei surori a candidatului înmatriculat/înmatriculată în unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea. Unitățile de învățământ pot stabili criterii specifice, pe lângă cele obligatorii de mai sus, în cazul în care există mai mulți copii care nu pot fi departajați de criteriile anterioare. Este interzisă includerea printre criteriile specifice a oricăror tipuri de teste, examene, etc. Stabilirea criteriilor specifice se face la începutul perioadei de înscriere și se anunță public. Modi-ficarea lor ulterioară este interzisă.
Comentează știrea
Interesant subiect pentru cei interesati.....de ce se face vorbire insa de aceasta scoala?....este o alta poveste, dar nu vrea sa spuna cineva ca are importanta culoarea politica a doamnei director........, dar, eu vreau sa stiu daca Simona Anghel are acordul( in scris) al doamnei director, sau acordul parintilor copiilor din fotografie ?
chiar asa, nu stiu daca acest TATA are copil in acea fotografie, dar are un punct de vedere,,,,,nu trebuie acordul parintilor, scris chiar?
replica hermes taschen Stiri Cultură-Educație : Goana după clasa I, faza a doua: 3.000 de locuri au rămas neocupate | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online hermes replica real leather http://www.blicci.dk/cheap-replica-hermes-wallet.html