Grupul Școlar "Dragomir Hurmuzescu" din Medgidia serbează 35 de ani

1097
< 1 min citire
În perioada 12-13 martie, Grup Școlar Industrial "Dragomir Hurmuzescu" din Medgidia sărbătorește 35 de ani de la înființarea instituției, prilej cu care profesorii și elevii din cadrul instituției au pregătit un program amplu care include activități educaționale și culturale, cât și momente artistice.
La activitățile din prima zi au fost invitați și elevi ai școlilor generale din Medgi-dia, care au vizionat imagini despre liceu, având astfel ocazia să ia contact cu oferta educațională a Grupului Școlar "Dragomir Hurmuzescu". Activitățile au continuat în cadrul laboratoarelor din liceu, unde elevii au participat la concursuri de gramatică în limbile română și engleză, sesiuni de comunicări științifice și lucrări practice despre Dragomir Hurmuzescu. Cei interesați de subiectul clonării au fost invitați să ia parte la un simpozion-dezbatere intitulat "Aspecte moral-etice, religioase și științifice privind clonarea umană".
Astăzi vor avea loc competiții sportive, organizatorii pregătind concursuri de șah, tenis de masă, fotbal între echipa profesorilor și cea a elevilor. Pe lângă acestea, programul va include și concursuri de eseuri și de cunoștințe din domeniul matematicii, chimiei și biologiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0277 secunde