Iată când vor avea loc "testele de inteligență" la clasele II, IV și VI

262
După ce în martie anul trecut au fost publicate metodologiile de organizare a evaluării competențelor fundamentale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a, ce decurg din Legea Educației, în acest an școlar s-a stabilit că evaluările se vor desfășura în perioada 9-23 mai, prin administrări pilot, pe un eșantion de elevi stabilit la nivel național.

Lista unităților de învățământ care compun acest eșantion cuprinde 86 pentru clasa a II-a, 136 pentru clasa a IV-a, respectiv 86 de școli pentru clasa a VI-a. Eșantionul a fost realizat de către Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), astfel încât fiecare tip de evaluare să fie administrată în unități de învățământ distincte. Menționăm că activitatea de pilotare vizează instrumentele de evaluare și procedurile de organizare a acestor evaluări.

Testele care vor fi administrate, precum și baremele de corectare aferente, sunt elaborate de către Centrul Național de Evaluare și Examinare. La clasa a II-a, acestea conțin două secțiuni: prima vizează competențele de receptare-producere a mesajelor, în vreme ce a doua abordează competențele de matematică. Rezultatele obținute la evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a sunt valorificate prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea lor în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților/ tutorilor legal instituii asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.

Evaluarea elevilor la finalul clasei a IV-a va include următoarele discipline: limba română, limba maternă, pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale și matematică. Evaluarea nu se finalizează printr-o notă sau printr-un calificativ sumativ. Rezultatele evaluării fiecărui test contribuie la realizarea unui scor mediu național al performanțelor elevilor pe competențele fundamentale și sunt utilizate de CNEE pentru realizarea unor studii și cercetări de diagnoză a sistemului de învățământ primar.

Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a are ca scop optimizarea învățării, elaborarea, acolo unde este cazul, a planurilor individualizate de învățare și preorientarea școlară către un anumit tip de liceu. Testele conțin două secțiuni corespunzătoare probelor transdisciplinare evaluate: limbă și comunicare, respectiv matematică și științe. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5112 secunde