Încep înscrierile la doctorat, la Universitatea "Ovidius"

162
Încep înscrierile la doctorat,  la Universitatea

Articole recomandate

Universitatea "Ovidius" din Constanța organizează înscrieri pentru concursul de admitere pentru anul universitar 2014-2015 în cadrul institutului studiilor doctorale, începând cu 1 și până pe13 septembrie, pentru toate domeniile de doctorat exceptând domeniile medicale, iar în perioada 1 - 17 septembrie, pentru domeniile medicale. Înscrierile se fac la sediul UOC din Bd. Mamaia 124, sala P2, parter, în intervalul orar 10.00 - 16.00, de luni până vineri, iar sâmbătă în intervalul orar 10.00 - 12.00.

Domeniile de doctorat ale universității sunt administrate și organizate în patru școli doctorale, aprobate de Senatul Universității, astfel: școala doctorală de științe umaniste: cu domeniile Filologie și Istorie; școala doctorală de Științe aplicate cu domeniul Biologie: Școala doctorală de Medicină cu domeniile: Medicină și Medicină dentară; școala doctorală de Teologie cu domeniul Teologie.

Pentru ciclul de studii universitare de doctorat, admiterea în anul universitar 2014 - 2015 se realizează pe bază de competiție în școlile doctorale acreditate sau autorizate provizoriu, în domeniile de studii universitare de doctorat aprobate în cadrul acestora, pe locuri cu finanțare de la bugetul de stat și pe locuri cu taxă.

Concursul de admitere la studii universitare de doctorat se desfășoară în perioada 15 - 20 septembrie și constă în susținerea uneia sau mai multor probe în cadrul cărora se analizează preocupările științifice ale candidatului, aptitudinile lui de cercetare și tema de cercetare propusă, precum și cunoștințele candidatului în tematica anunțată. În funcție de specificul domeniului, pot fi prevăzute în cadrul concursului de admitere și alte probe (chiar eliminatorii), la solicitarea conducătorilor de doctorat titulari și cu acordul Consiliului școlii doctorale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2856 secunde