Începe o lună de cursuri, întreruptă de simulările examenelor naționale

105
1 min citire
Începe o lună de cursuri, întreruptă de simulările examenelor naționale - reluare-cursuri-1772383377.webp
Pentru elevii constănțeni, al patrulea modul al anului școlar 2025–2026 începe luni, 2 martie, și se încheie vineri, 3 aprilie. Doar o lună de cursuri, dar una intensă, mai ales pentru elevii din anii terminali, care vor susține simulările examenelor naționale.
Practic, dincolo de ritmul obișnuit al orelor, modulul va fi fragmentat de probele scrise organizate la nivel național, ceea ce înseamnă zile cu program modificat, săli reorganizate și, în unele cazuri, cursuri suspendate pentru ceilalți elevi.
Modulul martie–aprilie vine însă și cu un semn de întrebare. În contextul nemulțumirilor din sistemul de învățământ, rămâne de văzut dacă profesorii vor continua activitatea fără sincope sau dacă se va ajunge la o formă de protest care ar putea afecta inclusiv organizarea simulărilor.
Cert este că pentru elevii constănțeni urmează o lună concentrată, cu miză mare pentru cei din clasele terminale și cu un program școlar fragmentat pentru ceilalți.
 
După încheierea acestui modul scurt, elevii vor intra în vacanța de primăvară, programată între 4 și 14 aprilie 2026. Pauza coincide cu sărbătorile pascale – Paștele catolic va fi celebrat pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie.
Ultimul modul al anului școlar va începe miercuri, 15 aprilie, și se va desfășura până vineri, 19 iunie 2026. Din 20 iunie, elevii intră în vacanța de vară, care va dura până pe 6 septembrie 2026.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.063 secunde