Incursiune în lumea satului românesc

128

Articole de la același autor

Expoziția temporară "Sărbătoarea Paștelui în satul tradițional", organizată cu prilejul celui mai mare eveniment al creștinătății, Învierea Domnului, poate fi admirată la Muzeul de Artă Populară din Constanța. Maria Magiru, directorul muzeului, a declarat că Paștele era întâmpinat în așezările rurale din toate zonele etnografice ale țării prin manifestări transmise în timp, din generație în generație. 


Expoziția propune o incursiune în lumea satului tradițional românesc, prezentând interioare țărănești de sărbătoare din zone precum Dobrogea (Constanța și Tulcea), Muntenia (Argeș), Moldova (Suceava, Iași, Neamț), Transilvania (Maramureș, Bistrița - Năsăud, Brașov, Arad, Sibiu), Banat (Timiș), Oltenia. Spațiul de locuit avea un rol important, acesta era împodobit cu cele mai de preț obiecte ale familiei (icoane pe lemn și sticlă, scoarțe, ștergare, fețe de masă, perne, obiecte din ceramică). Constănțenii pot admira în cadrul expoziției și o colecție de ouă încondeiate, provenind din Bucovina și Maramureș, precum și etapele încondeierii acestora.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6153 secunde