După cum anunțam în ediția de ieri, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat o conferință de presă al cărei subiect central au fost rezultatele dezastruoase de la simularea evaluării naționale la clasa a VIII-a. Răducu Popescu, inspector școlar general, nu și-a ascuns surprinderea vizavi de faptul că nu s-au mai organizat de foarte mulți ani acest gen de simulări: "A fost un exercițiu util, pe care l-am pregătit în două luni și în care cei mai implicați au fost inspectorii de specialitate matematică și limba română. Am constatat că sunt probleme inclusiv cu completarea casetelor de identificare a elevilor".
Mai mult decât surprinzător este procentul de note sub 5, respectiv de 80%. "S-a văzut în realitate care este, la ora actuală, valoarea elevilor constănțeni. Nu ne interesează rezultatele cosmetizate. Se știa dinainte că trebuie întocmit un plan remedial general, dar acum se va lucra și în particular. Iar dacă vom constata că elevul își dorește să se pregătească, iar profesorul nu-l va ajuta… nu vom proteja pe nimeni. Toate măsurile pe care le vom lua privesc perspectiva bacalaureatului, pentru că notele de la examenul de final de liceu au la bază rezultatele din școala generală chiar. Nu-i poți cere unui elev de clasa a IX-a care a promovat cu nota 1 să fie eminent la finalul celor patru ani", a declarat Răducu Popescu.
Un 10 la limba română și doi la mate
Dacă la limba română s-a înregistrat o notă de 10, eleva provenind de la Școala Cambridge, la matematică, doi elevi de la Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanța au obținut nota maximă. În rest, predomină notele între 7 - 7.99, o proporție de aproape 25% găsindu-se în dreptul notelor între 2 - 2.99.
"Cum era de așteptat, promovabilitatea este mică, acesta fiind adevăratul nivel de cunoștințe pentru momentul la care s-a realizat simularea", a declarat prof. Daniela Bălănescu, inspector de specialitate matematică. Întrebată dacă nu cumva subiectele au fost mai grele la această materie, s-a afirmat că acestea au fost de nivel mediu. Rezultatele finale pe medii generale relevă 30 de note între 9 și 9,99, în timp ce predomină notele între 4 și 4,99 (1.194 dintr-un total de 5.624 de elevi evaluați).
Din nefericire, majoritatea notelor între 2 și 5 sunt de două ori mai multe în mediul rural. Motiv pentru inspectorul general să afirme că învățământul rural a avut de suferit prin aprobarea detașărilor în interesul învățământului, prea mulți profesori fugind de la țară după doar trei-patru ani de activitate: "Este rezultatul științific și statistic al dezinteresului față de acest segment, este rezultatul calității profesorilor mai puțin calificați, lucru pe care îl consider inadmisibil. Toți elevii trebuie tratați egal". Capitol greu de echilibrat, atâta timp cât veniturile cadrelor didactice nu sunt stimulative, iar noile generații de dascăli nu mai acceptă să se sacrifice de dragul copiilor și al educării lor pentru… "un viitor mai luminos și prosper" (am încheiat citatul din platformele politice mincinoase!).
Prof. Adriana Oprea, inspector general adjunct, a declarat că, în luna februarie 2013, se va programa o nouă simulare, urmând ca un ultim astfel de "exercițiu" din semestrul al II-lea să fie considerat teză. La fel și în cazul celor care vor susține în vara anului 2013 Bacalaureatul. Și ei vor da piept cu simularea spre sfârșitul următorului semestru.