Între Sân Nicoară și Crăciun, se formează cetele de colindători

Traversăm o perioadă încărcată de sentimente, pregătiri și tradiții, iar acum, de la Sfântul Nicolae și până la Crăciun, toate sunt în toi. Sărbătoarea propriu-zisă începe la Crăciun și se termină la Bobotează, perioadă care, după numărul celor 12 zile ale ei, simbolizează cele 12 luni ale anului. Acum însă, e perioada formării cetelor de colindători, a învățării textelor, a pregătirii caselor, hainelor și a recuzitei de sărbători. 

Tradițiile ce îmbracă această perioadă sunt multe și diverse și îmbină obiceiurile de natură laică (precreștine) cu cele creștine, obiceiuri care în timp s-au suprapus întrucâtva, manifestându-se împreună.

La Muzeul de Artă Populară Constanța, s-a deschis expoziția de temporară "Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou", care cuprinde valoroase piese de patrimoniu național care să ne amintească de tradițiile frumoase ale satului românesc. Pornind de la aceasta, am încercat să reconstituim activitățile premergătoare sărbătorii care începeau, în multe cazuri, de la Sân Nicoară. Ghid printre tradiții și regiuni ne-a fost muzeograful Ioana Tompe, cea care a și organizat această expoziție.

Acum, la Sân Nicoară, este vremea formării cetelor de copii colindători. Și, dacă nu s-au adunat de la lăsata secului ori de la Sânandrei, acum este musai să se constituie și ceata mare de colindători - bărbații care vor bate satul în lung și-n lat. Copiii memorau cântecelele mai pioase ori mai hazlii, ușor de învățat - Colindele de Crăciun în covârșitoarea lor parte creștine prin care copiii îi ajută pe creștini să intre în atmosfera marii sărbători ce urmează să se întâmple: Nașterea Domnului, și colindele de Anul Nou, laice, legate de pământ.

Tot de la Sân Nicoară, copiii începeau pregăteala sorcovelor. O creangă de măr sau de cireș se punea în apă și, dacă înflorea, pe lângă bucuria întâmplării, ea devenea unealta de urare. Dacă nu, îmbrăcau o crenguță și îi făceau flori multicolore din hârtie creponată procurată de la târg ori de la prăvăliile sătești.

Cetele mari formate numai din bărbați, de la Sân Nicoară, se puneau serios repetat și pe-nvățat colinde lungi prinse în memoria satului și transmise din gură-n gură. "Textele scrise au fost relativ de curând adunate. Înainte se transmiteau din generație în generație și erau memorate ca atare. Nu li se aduceau îmbogățiri. Și erau multe. În Dobrogea, de exemplu, sunt sate unde s-au găsit câte 18 colinde diferite", povestește muzeograful scoțând o carte mare dintr-un raft "Folclor în Dobrogea". În ea sunt pagini întregi de colinde. Aproape sub fiecare în parte, un fost cercetător al muzeului constănțean, Călin Sabin, plecat din lumea asta, a scris cu creionul care pe unde se cântă, după ce a luat satele la picior pentru identificarea colindelor.

Ceata mare are un chimir plin de colinde, pentru fiecare situație în parte existând și colindul. Era un colind mare, general cu care se deschideau mai toate ușile. Celor care nu le deschideau porțile, ferestrele sau ușile, li se aplica descolindatul - o combinație de "urări" inverse, foarte acide. O mostră ne prezintă Ion Creangă în "Amintirile" sale, în pățania cu popa Oșlobanu din ajunul Anului Nou, care l-a întâmpinat cu înjurături și l-a alungat că a început colindul mai devreme de cum spune datina, iar Nică îl blagoslovește la rându-i cu "urarea": "Drele - pe podele/ Și bureți pe pereți/ Câte pene pe cocoș/ Atâția copii burduhoși!"

Sau de la "Câte cuie sunt pe casă/ Atâția galbeni pe masă" la "Câte cuie sunt pe casă/Atâția păduchi în casă…"

Ceata se mai pregătea și pentru colindul de fată și flăcău, colindul specific fiecărei ocupații (cioban, pescar, potcovar…) și chiar colindul de mort - un colind jelanie ce se cânta celor care în anul ce se-ncheia pierduseră pe cineva drag, familii cărora un colind uzual le-ar fi provocat mai mare suferință.

Asta este și perioada pregătirii caselor, podoabele puse în lăzile de zestre contribuiau la o stare de pioasă așteptare desăvârșită de pregătirea sufletească și fizică, începută însă o dată cu lăsata secului, moment în care s-a renunțat la șezători, clacă , dar și la țesut ori la tors.

"În Moldova, se fac «pelincile» lui Isus, sau scutecele cum li se mai spune. Sunt turte coapte pe plită din apă și făină care se adună într-un coș. În noaptea de Ajun se înmoaie în miere și apă și se așează una peste alta, în straturi. Asta este prăjitura rituală a zonei".