Întrecerea celor mai talentați elevi cu înclinații artistice

143
1 min citire
Astăzi, de la ora 11, la Palatul Copiilor din Constanța, are loc concursul "Descoperă-ți talentul!", organizat de Liceul Tehnologic "Dimitrie Leonida", ca parte componentă a proiectului județean "Cultivă-ți Pasiunea!", aprobat în Calendarul Activităților Județene 2016. 
Proiectul, aflat la cea de-a doua ediție sub coordonarea prof. Gabriela-Maria Anton și Daniela-Elena Guraliuc, are drept scop promovarea elevilor cu înclinații artistice din mediul preuniversitar, cât și identificarea unor alternative de petrecere a timpului în mod eficient. 
Începând cu anul școlar 2011-2012, la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor s-a organizat activitatea-concurs "Descoperă-ți talentul!", la care au participat doar elevii Liceului "Dimitrie Leonida" Constanța, iar în anul școlar 2014-2015, a ajuns să se deruleze în 19 unități școlare.
Proiectul "Cultivă-ți pasiunea!" se adresează elevilor de nivel liceal din județul Constanța, cu excepția liceelor vocaționale, în care există deja posibilitatea afirmării pe plan artistic a elevilor cu înclinații spre acest domeniu. 
Proiectul constă în organizarea unor competiții între elevii de liceu pe diferite categorii artistice: montaj literar-artistic, interpretare muzicală, dans, arte plastice, creații hand-made, creații literare, alte talente, implicând un număr aproximativ de 120 elevi, din 20 instituții partenere. 
Elementul de noutate față de ediția precedentă îl constituie creația hand-made, pentru a oferi elevilor ocazia de să-și demonstreze talentul creativ în arta origami, quilling, decorațiuni și ornamente etc. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0292 secunde