Învățământul gimnazial rural duce lipsă de profesori

360
În comparație cu anul școlar precedent, numărul de elevi/studenți/ per cadru didactic a crescut în învățământul superior, și a rămas constant în cazul celorlalte niveluri de școlarizare, se arată în raportul ministrul Educației, privind starea învățământului din România.
Lipsa profesorilor este mai accentuată în mediul rural, unde unui cadru didactic îi revin 20 de copii, în timp ce în mediul urban, unui profesor îi revine o medie de 16 elevi, deși s-a înregistrat o ușoară ameliorare în comparație cu anul școlar respectiv când valoarea raportului a fost de 21. Învățământul gimnazial din mediul rural continuă să înregistreze cel mai redus raport elev-cadru didactic.
În județul Constanța, în anul școlar precedent, în mediul urban profesau 5802 cadre didactice, în timp ce în mediul rural activau 1965 de dascăli. De asemenea, la sate, numărul suplinitorilor necalificați a fost dublu comparativ cu cel de la orașe.

La sate sunt mai mulți profesori decât profesoare
Aproximativ 73% din totalul cadrelor didactice sunt femei, se arată într-un raport al ministrul Educației. Ponderea cea mai ridicată a personalului didactic de sex feminin continuă să se regăsească în învățământul preșcolar și primar, iar cea mai scăzută în învățământul superior. În anul universitar 2006-2007, în facultăți, femeile au activat într-un procent de 43,9%, din totalul cadrelor universitare. Cu excepția nivelului preșcolar se înregistrează diferențe importante pe mediul de rezidență, femeile profesor fiind cu 7-8% mai numeroase în mediul urban decât în cel rural. Astfel, la sate, predau mai mulți bărbați decât femei.
De remarcat este faptul că 30 la sută din personalul didactic cu funcții de conducere în universitățile din țară este de sex feminin, se arată în același raport al ministerului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8808 secunde