Învățământul postliceal va fi finanțat și de către stat

306
< 1 min citire
Școlarizarea în învățământul postliceal de stat se finanțează din bugetul de stat prin bugetele consiliilor locale, dar poate fi finanțată și de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învățământ care asigură școlarizarea, a decis, recent, Guvernul.
Potrivit unui comunicat, Guvernul a adoptat o ordonanță pentru modificarea articolelor 51 și 52 din Legea învățământului nr. 84/1995, referitoare la învățământul postliceal. Modificările reglementează sprijinul financiar al investiției în învățământul postliceal, pentru a veni în întâmpinarea cererii de forță de muncă corespunzătoare nivelului mediu de calificare. "Modificarea Legii învățământului nr. 84/1995 în sensul prezentei Ordonanțe de Urgență are scopul de a reglementa contribuția de forță calificată de muncă la nevoia de dezvoltare a economiei", se precizează în comunicat. Astfel, învățământul postliceal de stat se organizează de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (MECT) din proprie inițiativă, la propunerea autorităților publice locale sau la cererea agenților economici și a altor instituții interesate, în formele de organizare zi, seral și la distanță. Numărul de locuri pentru învățământul postliceal finanțat de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, se aprobă de inspectoratul școlar și se comunică Ministerului Educației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.031 secunde