Jazz-ul live și dj-ii vin la Hanul Piraților

447
Jazz-ul live și dj-ii vin la Hanul Piraților - 0218-1343595440.jpg
Pe 3 și pe 4 august este anunțat The Mission Dance Week-end, festival de muzică trance și electro-jazz. Ajuns la ediția a cincea a adunat în fiecare vară iubitori de muzică electronică ce au dansat pe muzica unor artiști precum Moby, Fatboy Slim, Tiesto, Armin Van Buuren, Groove Armada, Sven Vath, Mylo. Nici în 2012 organizatorii nu s-au lăsat mai prejos și au adus nume celebre în domeniu pe plaja de la Hanul Piraților. Olandezul Armin van Buuren pare a fi capul de afiș al spectacolului binecunoscut fanilor, amintim doar că videoclipul acestuia "In and out of love" a adunat 100 de milioane de vizualizări pe youtube. Remarcăm în acest context și două prezențe romanești Șuie Paparude și DJ Gojira. Pe lângă aceștia ni se propune o combinație de jazz și swing oferită de austriacul Parov Stelar și probabil melodii de pe ultimul său album "The Princess" scos anul acesta. Foarte așteptat va fi și recitalul germanului Sven Vath, un pionier al muzicii electronice. Pentru cunoscători amintim de label-ul Cocoon care provoacă cele mai reușite petreceri din Ibiza și Germania.
Vineri, 3 august 2012, programul va cuprinde: Parov Stelar Band , Chicane, Sven Vath, Șuie Paparude și DJ Gojira. Sâmbătă, 4 august 2012 vor pune muzică Armin Van Buuren, Sunnery James & Ryan Marciano și OK Corral. "Toți aceștia vin la The Mission Dance Weekend cu o singură misiune să țină distracția aprinsă până dimineață", promit organizatorii evenimentului.
Biletele sunt puse în vânzare la 50 lei pe zi, abonamentul pentru două zile fiind 80 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4417 secunde