Klaus Iohannis a dezvelit statuia Baronului Brukenthal din centrul Sibiului

218
Klaus Iohannis a dezvelit statuia Baronului Brukenthal din centrul Sibiului - presedinte-1631368391.jpg

Articole recomandate

Klaus Iohannis a dezvelit, sâmbătă, statuia Baronului Brukenthal din centrul Sibiului. „Fie ca moștenirea lui Samuel von Brukenthal să ne fie pe mai departe izvor de inspirație și energie”, a spus președintele.


Klaus Iohannis a apreciat contribuția celor care au făcut posibilă așezarea statuii lui Samuel von Brukenthal în inima civică a Sibiului, în fața muzeului care-i poartă și îi duce mai departe numele.


„Gestul de respect pentru marele iluminist transilvănean este un îndemn la prețuirea personalităților și a valorilor trecutului. Să fim, așadar, recunoscători pentru eforturile și sacrificiile, opțiunile și proiectele care ne-au plasat la loc de cinste în marele concert universal al civilizațiilor”, a spus președintele.


Iohannis a vorbit apoi despre comunitatea sibiană, spunând că s-a fondat pe căutarea libertății și s-a întărit prin credință: „Ea a crescut pe seama meșteșugurilor și a negoțului, pentru a-și găsi împlinirea prin dezvoltarea civică, ce a fructificat cunoașterea și înțelegerea lumii și a societății. Un catalizator important în acest proces l-a reprezentat diversitatea culturală și spiritul de toleranță al locuitorilor acestor meleaguri. Locul în care ne aflăm este cea mai bună ilustrare a forțelor care au contribuit la dezvoltarea Sibiului și a perspectivelor sale. În cel mai amplu spațiu public al comunității, între locurile spiritualității și instituțiile locale, se ridică, de peste 200 de ani, reperele majore ale culturii și europenității noastre: palatul, muzeul, colecția și biblioteca lui Samuel von Brukenthal. Amplasarea aici a unei statui în memoria lui Brukenthal este un omagiu adus prețioasei sale moșteniri, o confirmare a convingerii sale că la temelia bunei guvernanțe stau educația și cultura, forțe care dau posibilitatea participării responsabile a cetățenilor la construirea propriului viitor”.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 11 Septembrie 2021
Stire din Cultură-Educație : Calendarul Evaluării Naționale 2022
Vineri, 10 Septembrie 2021
Stire din Cultură-Educație : Atelier de pictură pentru cei mici
Pagina a fost generata in 0.5727 secunde