La Băneasa, elevii de abia ieri au aflat că nu au unde învăța

329
4 min citire
Dacă mulți elevi sunt nerăbdători să își revadă sălile de clasă în prima zi de școală, sunt și elevi care pășesc nesi-guri spre școală, neștiind unde vor învăța. Această incertitudine provine din faptul că unele unități rurale vor intra, ce e drept, ceva mai târziu, într-un proces de reabilitare. Este și cazul elevilor din localitatea Băneasa, care au fost repartizați în trei spații provizorii de învățământ, pe durata lucrărilor.
Adunați cu mic, cu mare, la deschiderea oficială care a avut loc în curtea școlii, mulți elevi nici nu știau că nu vor învăța în școala lor, iar părinții aflaseră din zvonuri că cei mici vor merge să studieze "prin alte părți". "Am auzit că vor învăța prin alte locuri, dar unde nu știe nimeni încă", vorbeau, între ei, părinții. Zvonurile au fost confirmate în momentul în care directorul școlii a explicat, după adresarea urărilor de bun-venit, unde se vor desfășura orele și din ce motive.
Școala cu clasele I-XIII Băneasa va intra, începând din zilele următoare, într-un proces de extindere și renovare, care ar trebui finalizat peste patru-cinci luni. Potrivit directorului Ruxanda Ianul, elevii vor susține cursurile în clădirea unei foste bănci din oraș, în căminul cultural și la Școala de Arte și Meserii. Aceasta din urmă va intra și ea în programul de reabilitare, însă abia după ce se vor termina lucrările de la Școala cu clasele I-XIII.
Cei mai mulți dintre elevi sunt de acord cu ideea de a învăța pentru o perioadă de timp în alte spații, gândindu-se că merită acest lucru în condițiile în care peste câteva luni vor beneficia și ei, ca și alți elevi, de o școală renovată și modernă.
"E bine și în cămin, este foarte aproape de școala unde învățam", a spus Ionuț C., un elev din clasa a XII-a.
Directorul școlii ne-a explicat motivele pentru care trebuie să se mute
toți elevii în alte locații. "Firma de construcții nu a vrut să repare unitatea
pe tronsoane, alegând să înceapă lucrările pentru toată clădirea. De aceea am fost nevoiți să găsim spații în care elevii și cadrele didactice să își poată desfășura activitatea în condiții normale. Fiecare clasă a fost distribuită într-unul din cele trei locații de învățământ pe care le-am găsit, în funcție de numărul de elevi dintr-un an", ne-a declarat directorul școlii cu clasele I-XIII, Ruxanda Ianul. Căminul cultural a fost renovat de curând, iar școlarii vor avea aici condiții foarte bune pentru a învăța. În ceea ce privește clădirea fostei bănci, elevii se vor muta peste câteva zile, deoarece încă se face curățenie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0297 secunde