Concurs La mulți ani, Anaid Tavitian!

552
La mulți ani, Anaid Tavitian! - 506774f849b3f6f756077ca458da621a.jpg

Articole recomandate

Astăzi își serbează ziua de naștere Anaid Tavitian, secretar literar al Teatrului de Stat. Cu o modestie și corectitudine de apreciat, Anaid Tavitian este în slujba teatrului de 30 de ani – o viață dedicată spectacolului, pe care însăși îl definește "un fulg de zăpadă prins în palme, care se topește în căldură și lumină".
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București, secția de Artă și metodologia spectacolului de teatru, film și televiziune. Dintre profesorii săi, îi amintim pe Ion Toboșaru, Ileana Berlogea, Mihaela Tonitza Iordache, Florian Potra. A avut colegi care au devenit mari nume ale scenei românești: Adrian Pintea, Marcel Iureș, Șerban Ionescu.
"Meseria de secretar literar este o profesie din umbră. Nu e o profesie publică, și atunci te întrebi care este bucuria. Preaplinul meu a fost că am putut să-mi aduc contribuția la organizarea de festivaluri, și apoi că am avut privilegiul de a cunoaște oameni de excepție, fie actori, regizori, fie scenografi sau compozitori: Cătălina Buzoianu, Iosif Herțea, Mihai Tofan, Marcel Chirnoagă, Alexa Visarion, Ildiko Kovacs… Am această bucurie de a primi, din partea lor, salutări personale și în scris. Ca secretar literar o să fiu o parte mică a acestui curcubeu care este un spectacol", ne-a spus Anaid Tavitian, într-un interviu.
Îi mulțumim, pe această cale, pentru înțelegerea acordată presei, deseori insistentă, urându-i multă sănătate și succes în profesia născută din dragostea pentru teatru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 12 Iunie 2009
Stire din Cultură-Educație : Ce bine c-au venit americanii!
Pagina a fost generata in 1.5424 secunde