La mulți ani, Nina Udrescu!

424
Astăzi își serbează ziua de naștere cunoscuta actriță a Teatrului de Stat Constanța, Nina Udrescu, care se află, de aproape 30 de ani, în atenția publicului. A adus pe scenă personaje extrem de diferite, de la energica Zoe, a lui Caragiale, până la epocala Lady Macbeth, a lui Shakespeare. Piteșteancă de origine, Nina Udrescu a absolvit Institutul de teatru din Târgu Mureș, unde l-a avut coleg pe Marius Bodochi, la clasa prof. Codrescu. În 1985, a fost invitată de regizorul Dominic Dembinski să joace în piesa "Acești îngeri triști", la Constanța, interpretând rolul Silviei.
Despre cât de bine și-a construit personajul vorbește Anaid Tavitian, secretar al Teatrului de Stat Constanța, în lucrarea "Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii": "Cum să poată descrie cineva ce poate face o actriță hipersensibilă ca Nina, atunci când se întâlnește cu un personaj ca Silvia? Intram în sala de spectacol eu și ieșeam o alta; sau poate tot eu, dar fără să mă recunosc… am văzut spectacolul de mai multe ori și de fiecare dată am avut senzația aceasta, că eram una până la vederea acestuia și cu totul alta după. […] Arta unui actor poate fi un seism, un taifun care-ți schimbă datele sufletului, poate chiar și destinul. Ajungi să te raportezi la ea ca la un etalon". ("Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii", Anaid Tavitian, Georgeta Mărtoiu, editura Muntenia & Leda, Constanța, 2001, pp. 206-207).
Îi urăm talentatei actrițe mult succes în continuare!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6601 secunde