Joi, 12 noiembrie, la Muzeul de Artă Constanța se deschide o expoziție de gravură japoneză care va reuni creațiile a 60 de artiști niponi. Evenimentul are dublă semnificație, marcând atât Anul prieteniei dintre Japonia și țările dunărene (Austria, Ungaria, Bulgaria și România), cât și împlinirea a 60 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Japonia și România.
Cuvântul de deschidere va fi rostit de dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, iar vernisajul expoziției va fi realizat de ambasadorul Japoniei în România, Natsuo Amemiya.
A doua zi, pe 13 noiembrie, de la ora 10, cei interesați de gravura niponă pot participa la un workshop pe care îl vor susține 12 artiști japonezi veniți la Constanța pentru a expune și pentru a vorbi despre arta loc. Cei care nu știu japoneză nu trebuie să-și facă griji că nu vor înțelege mesajul artiștilor, întrucât acesta va fi tradus din japoneză în românește de către atașatul cultural Seiko Takesono.
Printre artiștii expozanți se numără Hiroki Hashimoto, Fumio Fujii, Masao Kanie, Rie Kobayashi, Hiroko Kono, Nobuhiro Murai, Kiyo Wada, Toru Yayama, Masae Yamasaki, Eimei Machida, Teruko Kato, Takumi Ito și Koji Saito.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 12 noiembrie, la ora 14.