La Universitatea "Ovidius", un nou titlu de Doctor Honoris Causa

278
Seria evenimentelor organizate de Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie, din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de învățământ juridic și administrativ constănțean, continuă vineri, 7 decembrie, de la ora 10, la Campusul Universitar (Sala Senatului), cu festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. Emilian Stancu. 


Personalitate complexă a mediului juridic și academic din țara noastră, care și-a adus o contribuție importantă la creșterea vizibilității în lume a școlii juridice românești, prof. univ. dr. Emilian Stancu este profesor titular la Facultatea de Drept din cadrul Universității București, directorul Școlii Doctorale organizată de această instituție. Prof. univ. dr. Emilian Stancu, în calitățile oficiale pe care le-a deținut și pe care le deține - președintele Comisiei de Științe Juridice și Administrative a C.N.E.A.A. (2001-2005), președintele Comisiei de Științe Juridice a ARACIS (2005-2010), membru al Comisiei Consultative și de Audit a ARACIS (2010 - pre-zent) ș.a. - a sprijinit constant și activ acti-vitatea de creștere a calității învățămân-tului juridic constănțean, realizându-se an de an progrese importante, ceea ce a condus la armonizarea acestuia cu învățământul european, la principiile și cerințele procesului Bologna. De asemenea, prof. univ. dr. Emilian Stancu a susținut organizarea unor manifestări științifice la Universitatea "Ovidius" din Constanța.

Totodată, vineri, 7 decembrie, de la ora 12 (amfiteatrul 103, etaj 1, Campusul Universitar), sunt programate următoarele lansări de carte: dr. Vasile Drăghici și dr. Silviu Ciocoiu - "Investigarea criminalistă a accidentelor de navigație"; dr. Ivan Anane - "Aplicarea legii penale în timp".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Decembrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Se modifică admiterea la Medicină
Pagina a fost generata in 0.3527 secunde