Lecție de istorie vie, predată de tatăl lui Tudor Gheorghe la Constanța

Fostul deținut politic Ilie Tudor, tatăl cunoscutului interpret Tudor Gheorghe, și-a lansat, sâmbătă, la Curtea Brâncovenească, cartea de memorii "Un an lângă căpitan", publicată la editura Autograf MGM.
În prezența colegilor de generație sau de suferință, Ilie Tudor, în vârstă de 87 de ani, simpatizant al mișcării legionare, a povestit și a retrăit momentele petrecute la Aiud, Craiova, Gherla sau în colonia de muncă Salcia. A rememorat clipele petrecute alături de personalități ale culturii și spiritualității românești, precum Radu Gyr, Petre Țuțea, Nichifor Crainic, părintele Stăniloae sau părintele Gornic. Pentru poetul Radu Gyr are un adevărat cult, versurile sale ajutându-l să reziste în timpul supliciilor din închisoare, fiind inscripționate puternic, de atunci, în memoria sa.
Ilie Tudor a povestit, cu duioșie, despre generozitatea părintelui Stăniloae: "Nu știam cine e acel bătrânel. I-am dat un cojoc, sa-l pună sub cap, pentru că stătea pe ciment, dar n-a vrut să-l primească, ca să-l păstrez eu. Apoi au venit plantoa-nele, cu două pături pentru părinte. Era sentimentul de generozitate creștină, care nu se mai simte acum, în mlaștina acestui popor", a spus Ilie Tudor.
Rația zilnică de drame a fost îndulcită, de multe ori, de umor, o "ar-mă" pe care intelectualii au putut-o folosi în închisori. Astfel, Ilie Tudor evocă momentul în care, atunci când șeful închisorii le spune deținuților că oamenii au ajuns pe Lună, dar că nu au găsit niciun Dumnezeu, Petre Țuțea îl întreabă: "Dumneavoastră sunteți de la țară sau de la oraș?". "De la țară", răspunde comandantul. "Și aveați porci?" "Da", răspunde comandantul. "Atunci, ați văzut dumneavoastră vreodată porc să se uite în sus la cer?", clarifică problema Țuțea.
Ilie Tudor povestește despre un alt moment în care tentativele de deposedare de Dumnezeu ale comuniștilor au eșuat. De data aceasta, Nichifor Crainic a fost pus la încercare, gardianul care împărțea mâncarea deținuților promițându-i că-i va umple gamela dacă va scrie că nu crede în Dumnezeu. Inteligența și umorul i-au adus scriitorului, în acea zi, o gamelă plină cu mâncare, pentru că a notat pe hârtie: "Nu, cred în Dumnezeu".
Tot la Dumnezeu se întoarce Ilie Tudor de fiecare dată când povestește despre suferința din închisori, dar și atunci când aduce în discuție "recompensele" de după detenție: "Majoritatea copiilor noștri, ai foștilor deținuți, sunt realizați. Ne-a răsplătit Dumnezeu".
Convins că lupta cea mare nu se dă între oameni, nici măcar între ideologii, ci între diavol și îngerul bun, fostul deținut politic concluzionează: "Am făcut mai multe păcate după ce m-am eliberat din închisoare. Diavolul îți știe slăbiciunile, iar lupta se duce între el și îngerul personal.
Suntem limitați, nu putem pătrunde tainele dumnezeiești, dar avem scânteia divină în noi".