Legal Rock, amânat. "Muzica rock trebuie să se audă live în continuare"

79
Legal Rock, amânat.

Articole de la același autor

În cadrul spectacolului Legal Rock, formațiile Grimus, ZOB, Trooper și AURA vor concerta pe 13 noiembrie, cu o săptămână mai târziu decât data anunțată, potrivit Agerpres.


O parte din venituri vor fi donate Fundației Estuar pentru victimele din Colectiv.

" Profitul este ultimul lucru la care ne gândim acum, așa că vom da un al doilea scop - caritabil concertului Legal Rock. Astfel că vom dona o parte din venituri victimelor din Colectiv și familiilor lor. Nu avansăm o sumă pe care o vom dona, nu știm câți ne veți fi alături vineri seară, suma asta depinde de voi. Arenele Române sunt un loc sigur și am fi avut toate autorizațiile, pază, ambulanță, jandarmi și pompieri și fără tragedia petrecută pentru că așa se impune, iar cei care au organizat acolo concerte știu asta la fel de bine ca noi. Dar poate mai mult decât tot ce am scris mai sus, nu liniștea era elementul pe care îl avem în comun cu prietenii noștri care au fost pe 30 octombrie în Colectiv. Muzica rock trebuie să se audă live în continuare", au declarat organizatorii.

Gazda evenimentului va fi prezentatorul Cristi Hrubaru. Concertul Legal Rock este organizat pentru sprijinirea Asociației Stop Autismului și pentru victimele incendiului violent ce a avut loc vineri seară în clubul bucureștean.(


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2474 secunde