Legenda lui Moș Crăciun

După trei secole de la apariția creștinismului în ziua în care se sărbătoarea zeul solar a început să se sărbătorească nașterea lui Isus. Biserica a adoptat această dată drept zi de naștere a lui Iisus Hristos spre a îmbina cultura ante-creștină cu cea creștină. 

Moș Crăciun însă nu a fost înconjurat de atâta faimă până acum 200 de ani. Și nici nu a fost chiar de la început un personaj binevoitor. Ba din contră. Legenda (ei, bine, una dintre ele dar autohtonă) spune că Fecioara Maria, aflându-se în durerile facerii, îi cere adăpost lui Moș Ajun. Moșul, stingherit că nu-i putea oferi un adăpost cumsecade din cauza sărăciei, o îndrumă spre fratele lui mai înstărit, Moș Crăciun. 

În legende Moș Crăciun e înzestrat cu puteri miraculoase, dar și trăsături umane: e bătrân, cu barbă lungă și foarte înstărit, fiind peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos. Fecioara Maria îi bate și acestuia în poartă, dar ciobanul-zeu-moș refuză să o primească. Soția lui însă, Crăciuneasa, o primește pe ascuns în staul și o ajută pe Fecioară să-L nască pe Isus. Crăciun descoperind-o, de furie îi taie mâi-nile însă Fecioara Maria i le lipește femeii la loc. Văzând minunea, Moș Crăciun se căiește și îi cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel pri-mul creștin și "Sfântul cel mai bătrân". 

Se spune că el s-a căit așa de tare, încât a doua zi și-a împărțit întreaga avere copiilor săraci de unde s-a născut tradiția de a face daruri de Crăciun, în special copiilor. O altă variantă a legendei spune că după ce Sfânta Maria i-a lipit mâinile nevestei sale, de bucurie Crăciun a aprins un rug de cioate de brad în curtea lui și a jucat hora cu toate slugile sale în jurul lui. După joc a împărțit Fecioarei Maria lapte, caș, urdă, smântână pentru ea și fiul ei. 

Altă explicație a originilor lui Moș Crăciun este Sfântul Nicolae, cel care împărțea cadouri oamenilor sărmani. În spațiul carpato-danu-biano-pontic, Moș Nicolae s-a păstrat ca atare, dar către vest el s-a transformat treptat în Moș Crăciun.