Liceul "Călinescu" - o școală franco-română de prestigiu

548
1 min citire
Astăzi, Liceul Teoretic "G. Călinescu" din Constanța este în sărbătoare. Instituția face parte, din anul 2003, din proiectul de cooperare franco-român "De l’enseigne-ment bilingue vres les filieres francophones", ce implementează învățarea limbii franceze la standarde europene în clasele bilingve. El presupune, de asemenea, finalizarea studiilor liceale cu un bacalaureat de tip francez.
Anul acesta, 25 de elevi de la Liceul Teoretic "G. Călinescu" au promovat bacalaureatul de acest tip, obținând o diplomă ce le va deschide mai ușor poarta universităților din Franța. Examenul a presupus probe suplimentare de testare la limba franceză scris și la o disciplină nelingvistică, studiată în limba franceză. Acestea au fost susținute în paralel cu probele de la bacalaureatul românesc, iar diploma este acordată de Minis-terul Educației, Cercetării și Tineretului din România și de Ambasada Franței la București.
Ceremonia de astăzi presupune dezvelirea unei plachete pe care sunt inscripționate, în limbile franceză și română, numele programului și ale partenerilor implicați, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din România și de Ambasada Franței în România. "Aceasta va permite identificarea școlii noastre ca făcând parte din programul franco-român. De asemenea, ea va pune în valoare munca depusă de profesorii și elevii angajați în proiect, ce poartă valorile de deschidere europeană și ideile generoase de schimb și mobilitate", a declarat Janetta Bărăitaru, consilier de imagine al prestigioasei instituții.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde