Liceul "Ovidius", pepinieră de olimpici la chimie

538
< 1 min citire
Pentru a cultiva pasiunea pentru profesii din domeniul științei chimice, recent, Facultatea de chimie aplicată și știința materialelor din cadrul Universității Politehnice București a organizat cea de-a XV-a ediție a Concursului Național de chimie "C.D. Nenițescu".
Din județul Constanța, au participat nouă elevi, palmaresul obținut fiind impresionant: două premii II, un premiu III și cinci diplome de participare, acordate pe baza realizării punctajului minim, conform regulamentului de concurs. Elevii Teodora Ioana Tofoleanu, clasa a XII-a D, Laurențiu Mintici, clasa a XI-a E, îndrumați de prof. Diana Petcu, au obținut premiul II la chimie anorganică, respectiv chimie organică, iar Ruxandra Bârzan, clasa a XII-a A, îndrumată de prof. Florina Mertic, premiul III la chimie anorganică. Toți acești elevi urmează cursurile Liceului Teoretic "Ovidius", iar ca urmare a rezultatelor obținute, s-au calificat la olimpiada națională de chimie.
Întrucât nivelul concursului a fost considerat foarte ridicat, de anii II sau III de învățământ superior, putem spune cu mândrie că acești elevi vin să întărească ideea că în Constanța există o veritabilă pepinieră a tinerilor în domeniul chimiei, cu rezultate recunoscute atât la nivel național, cât și internațional.
De menționat că organizatorii intenționează să transforme Concursul Național "C.D. Nenițescu" într-unul internațional.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0304 secunde