Liderii FEN au părăsit masa negocierilor

235
2 min citire
Federația Educației Naționale (FEN) s-a retras de la negocierile de miercuri cu Ministerul Educației, pe motiv că acesta nu poate asigura salarii compensatorii angajaților din sistem care vor fi demiși, potrivit secretarului general al FEN, Constantin Ciosu. Sindicaliștii din FEN sunt nemulțumiți și pentru faptul că angajaților în cauză nu le pot fi garantate venituri la nivelul salariului mediu pentru cel puțin doi ani. "Federația Educației Naționale a înaintat săptămâna trecută Minis-terului Educației și Cercetării o adresă prin care îi anunța că nu vom participa la niciun fel de negociere atât timp cât ministerul nu va prezenta un proiect de protecție socială, un proiect de ordonanță de urgență în conformitate cu care celor care eventual vor fi disponibilizați să li se acorde salarii compensatorii și niște venituri garantate în așa fel încât pe o perioadă de un an, doi, ei să își poată găsi un alt loc de muncă sau să poată participa la un program de reconversie profesională. Am constatat azi că Ministerul Educației nu are niciun fel de astfel de proiect, că se discută în continuare despre disponibilizări de posturi, motiv pentru care noi ne-am retras de la aceste negocieri și nu vom reveni de la masa negocierilor decât atunci când Ministerul Educației va înțelege că profesorii nu sunt bătaia de joc a nimănui și că ei trebuie protejați așa cum sunt protejați și salariații din veniturile publice din alte sectoare de activitate", a declarat Ciosu.
Ministrul Educației, Daniel Funeriu, nu a participat la ședința Comisiei de Dialog Social organizată miercuri la Ministerul Educației cu reprezentanții sindicatelor. Discuțiile, care au continuat după plecarea reprezentanților FEN, s-au încheiat în jurul orei 15.
Federația Educației Naționale (FEN) a cerut guvernului, pe 14 ianuarie, să acorde angajaților din învățământ care vor fi concediați salarii compensatorii și venituri garantate la nivelul salariului mediu pentru cel puțin doi ani, deoarece reducerea de posturi se încadrează la "disponibilizări colective". FEN amenință cu proteste în cazul în care nu vor fi asigurate salariile compensatorii și veniturile lunare garantate.
"Întrucât salariații din învățământ care își vor pierde posturile s-au specializat numai în acest domeniu va fi greu pentru ei să-și găsească un alt loc de muncă, considerăm că o perioadă de doi ani asigură timpul necesar pentru o posibilă reconversie profesională. Executivul are o obligație morală față de disponibilizați care trebuie tratați ca și ceilalți angajați ai statului ce beneficiază de aceste măsuri de protecție socială. În condițiile în care angajații din educație nu vor primi prin similitudine cu ceilalți angajați ai statului, care urmează să fie disponibilizați, aceleași drepturi, avertizăm Guver-nul că mișcările de protest suspendate pot fi reluate în orice moment", a declarat secretarul general FEN, Constantin Ciosu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0276 secunde