"Literatura decadentă" l-a transformat în dușman al poporului

Mirel Stănescu a fost bun prieten cu Bucur Brașoveanu, cel care a înființat Biblioteca "Petre Țuțea" în Constanța; i-a legat suferința captivității în închisori, dar și nevoia de a împărtăși emoția supraviețuirii.
În 1957, pe când avea doar 16 ani, Mirel Stănescu le-a spus colegilor de școală că ascultă Europa Liberă, că citește cărți de aventuri (considerate literatură decadentă) și că vrea să plece din țară. Unul dintre colegi l-a turnat, drept pentru care a fost arestat într-o dimineață, la ora 6. Comuniștii îl considerau dușman al poporului. Credeau chiar că vrea să ajungă în Occident pentru a face spionaj. Timp de trei ani, a fost purtat prin închisorile de la Cluj, Jilava, Ocnele Mari și Periprava - Grind. Mama sa îl credea mort și îi făcea pomeni cu regularitate.
La 50 de ani de la supliciul experimentat în închisorile co-muniste, Mirel Stănescu ne-a povestit cele mai dure întâmplări trăite după gratii.
La Gherla, obloanele erau trase și zi și noapte. Deținuții erau obligați să vorbească numai în șoaptă și să doarmă cu mâinile afară din pătură. Singura modalitate de comunicare improvizată era codul Morse, folosit atunci când gardienii erau ocupați. Unul dintre ei s-a prins că cei din celula în care era închis și Mirel Stănescu fac conversație cu tovarășii din închisoare. "Peste puțin timp, intră în celulă locotenentul major Istrate, care era de o cruzime fantastică. Bătea de sărea sângele, era renumit pentru duritatea lui. Venise cu alți ofițeri de sectoare, iar noi trebuia să ne aliniem când auzeam zăvoarele. Se uită Istrate la noi și ne întreabă: «Cine a bătut în țeavă?». Tremuram ca varga toți, ne era teamă să recunoaștem, că știam că urmau niște pedepse crunte. Ne întreabă cine e șeful camerei. «Nu de la noi, domnu’ locotenent», îi spunem. A întrebat încă o dată. Apoi îi dă unuia un pumn în plină figură, de i-au căzut doi dinți imediat, și i s-au tumefiat buzele. Ne-a ordonat să stăm culcați pe burtă toți. Încă n-apucaserăm să mâncăm, aveam gamelele acolo, le-a scos afară, și ne-a ținut pe cimentul acela rece până la 10 seara", povestește Mirel Stănescu.

"Ce te uiți, mă, banditule?
La Jilava, au urmat alte chinuri. Bastonul de bun venit l-a primit de la o femeie-gardian, care a acompaniat lovitura cu următoarele cuvinte: "Ce te uiți, mă, banditule? Înseamnă că n-ai făcut pușcărie dacă n-ai mâncat bătaie". I s-a părut că tânărul deținut nu merge suficient de repede. "Bătea câte unul ca să bage teroare în tine, să-ți dea o stare de încordare continuă. Jilava a fost una dintre cele mai crunte închisori", își amintește Mirel Stănescu.
Și în lagărul de muncă de la Periprava – Grind a avut parte de momente cumplite. Pentru că beau apă direct din Dunăre, deținuții s-au îmbolnăvit de dizenterie, o boală care i-a expus din plin degradării fizice. "Tarlalele unde munceam puteau fi și la 10 km depărtare de lagăr. În timp ce ne deplasam, mulți erau deranjați la stomac, din cauza bolii. Apuca pe câte unul, care își făcea nevoile din mers, pentru că nu aveam voie să ieșim din rând. Eram păziți de ofițerii de securitate înarmați tot timpul, eram aliniați pe brigăzi".
Odată, la tăiatul stufului, unul dintre supraveghetori observă un fir netăiat. Se uită pe rând și îl cheamă pe Stănescu: "Mi-a scăpat, dom’ ²,)ö– sergent", îi răspunde el. Imediat, primește o bâtă pe spate, iar adolescentul începe să plângă. Încearcă să taie stuful, pentru a-și repara greșeala impardonabilă. Este, însă, obligat să-l rupă cu dinții, spre satisfacția supraveghetorilor.
La Ocnele Mari, alături de ceilalți 40 de colegi de celulă, minori, mulți dintre ei unguri, a pus bazele unui plan de evadare: în fiecare zi, săpau cu o coadă de lingură, acoperind gaura din podea cu o scândură. Pământul rezultat era depozitat în tinete, vasele în care erau tran-sportate materiile fecale. În acele recipiente puneau câte doi pumni de pământ, care se amestecau cu celelalte resturi depozitate. Odată, însă, au pus prea mult pământ, care s-a lipit de marginea tinetei, atunci când conținutul vasului a fost aruncat.
Imediat, gardienii au declanșat o anchetă. În încercarea de a găsi răspunsul la întrebarea "cum a apărut pământ în c***t?", în opera-țiune se implică comandantul și conducerea închisorii. Este desco-perită groapa și, timp de trei zile, deținuții sunt izolați, având ca hrană doar apă și pâine. "Nu ne-au făcut mai mult. Cred că ne-a luat apărarea un ofițer ungur", spune Mirel Stă-nescu. "La Ocnele Mari era cea mai proastă mâncare, ne dădeau varză stricată, deșeuri de la abator, numai mizerii. A fost o viață grea, cumplită…".
De profesie metrolog, Mirel Stă-nescu își aduce aminte cu claritate de momentele care și-au pus amprenta asupra adolescenței sale, și care persistă puternic în memoria sa: "Am purtat pecetea tot timpul", mărturisește fostul deținut politic.