Luminile orientale învăluie Galeria Museion

528
Pictorița constănțeană Ana Roșoga revine pe simezele Muzeului de Artă Constanța cu o nouă expo-ziție, de data aceasta inspirată dintr-o călătorie în Egipt.
Intitulată "Prizonier al luminii orientale", expoziția reunește lucrări ce se află sub semnul universului de forme și culori ale Egiptului contemporan și al culturii arabe din țara de pe Nil și au fost realizate anul aceasta și, parțial, în a doua parte a anului trecut. "Nu numai pe mine m-a fascinat lumina orientului", spune Ana Roșoga. "Sunt foarte mulți artiști care au călătorit în țări exotice, pentru că te schimbă și ca artist. Te schimbi în fața lucrurilor pe care le vezi și în fața oamenilor. Acestea îți influențează și felul de a picta, de a trăi momentul acela și de a te exprima și, astfel, lucrările pe care le realizezi sunt transfor-mate de această lumină".
Inspirația egipteană a lucrărilor nu este întâmplătoare. "Am fost într-o călătorie în Egipt, unde am rămas o lună. Deci, am avut timp să cunosc localnicii și am trăit între ei. Lucrările sunt inspirate din locuri văzute în Alexandria, Cairo și alte câteva localități. De exemplu, la Alexandria, pe locul vestitului far, s-a construit o citadelă Qaitbay. Am imagini de acolo, desigur interpretate, peisaje abstractizate. Ceea ce este important este lumina orientală, acea căldură care inspiră orice artist și care schimbă cromatica lucră-rilor".
Călătoria în Egipt, efectuată în luna august a anului trecut, a adus și o transformare în arta Anei Roșoga. "Schimbările ar fi de culoare, de cromatică. În aceste lucrări domină culorile care aduc aminte de puterea soarelui. În general, am avut lucrări abstracte până acum. De data aceasta, ele au devenit puțin mai figurative, adică se citește subiectul, dar este și o împletire cu abstractul și cu simboluri orientale și cu puțin decorativism."
Tehnica lucrărilor, însă, a rămas aceeași ca până acum: ulei pe pânză și experimentări cu colaje și instalații. "Am introdus în unele locuri bucăți de metal, oglinzi, diferite textile cu iz oriental. Inspirație am avut și de la interiorul moscheilor, ornamente, panouri decorative pe care le-am văzut, dar toate sunt interpretate".
Ana Roșoga a mai expus la Muzeul de Artă, atât în galeria Museion, cât și în sala Ciucurencu. De asemenea, a mai avut expoziții personale la Mangalia și la București, la Galeria de Artă Galateea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6882 secunde