Vineri, 21 noiembrie, scriitoarea constănțeană Iulia Pană și-a lansat volumul de poezii "Constrasecunde", la editura "Brumar", în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus Carte de învățătură, desfășurat în complexul Romexpo, București.
Volumul "Contrasecunde" o "povestește" pe Iulia Pană, așa cum subliniază Robert Șerban, director editorial al "Brumar": "E o carte închegată, care își dorește să povestească atât din sine, cât și din jurul său. Faptul că autoarea a lucrat în presă nu are cum să nu o influențeze: ești atent la tot ceea ce întâmplă în jurul tău și la ce se întâmplă cu tine. E o poezie prin care îi poți descoperi pe ceilalți".
Metodele de "producție" artistică au fost dezvăluite pe larg de către autoare, aflată sub propria lupă a exigenței, dar și a conștientizării evoluției: "Simt că am o maturitate în scris și devin mai conștientă că poezia înseamnă acum mai mult decât însemna ea la 20 de ani. E o carte despre lupta mea cu timpul și cu viața. Trec prin niște trăiri interesante, pe care le redau în această carte. La 20 de ani vedeam viața mult mai revoluționar, dar la 40 de ani sunt undeva aproape de centrul pământului. Mă încing, mă răcesc, sunt propria-mi telecomandă. E o carte despre nevoile unui om - spirituale și firești, dar e o carte și despre dragoste și maternitate", a spus autoarea despre cea mai recentă sondare poetică a sinelui.
Conștientizând schimbarea în sensul evoluției, experiența de viață ca reuniune cu sine, autoarea aduce noi valențe poeziei maturității.
Iulia Pană, femeia de afaceri-artist, reușește să realizeze fuziunea dintre concret și poetic printr-o puternică ancorare în realitate, pe măsura detașării de aceasta. Scriitoare, ziaristă, director de publicitate, Iulia Pană a debutat, în 1996, cu volumul de poezie "Imagine simplă", editura Atlas, pentru care a fost distinsă cu premiul de debut la Festivalul Internațional de Poezie Sighetul Marmației. În 1998 a lansat "Statuia zilei de mâine XXLove", editură Du Style, în 1998, la aceeași editura lansând, în 2003, volumul de poezie "Noaptea Scorpion" pentru care a obținut premiul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor.
Iulia Pană lucrează la o carte care se se va intitula "Experi - Mental - Future Sound of Poetry", o compilație audio-poetică, prin care fanii scriitoarei vor redescoperi poezia prin intermediul muzicii house.