"Mahalaua doamnei Pippidi e plină de oameni frumoși!". Povestea învățătoarei românce care acum predă în Marea Britanie

3742

Articole de la același autor

Mii de constănțeni și-au luat inima în dinți și au plecat să-și clădească un trai decent în străinătate. Măcinați de griji și probleme financiare, mulți au crezut în "luminița de capătul tunelului" în alte țări și… au izbândit. Acum o duc bine, dar trăiesc cu un dor imens în suflet: dorul de ceea ce au lăsat acasă, dorul de România.


Adina Drenga este unul din românii care muncește în Marea Britanie și nu orice: îi învață matematica pe copiii britanici. Aici a fost învățătoare la Colegiul Național de Arte "Regina Maria" din Constanța, a inventat manualul vorbitor, dar dincolo de împlinirea sufletească, lipsurile erau multe. Iată povestea acesteia și replica pe care o dă Alinei Mungiu Pippidi, care a vorbit într-un editorial despre "mahalaua, curvele și hoții din diaspora".


"Am hotărât să emigrăm într-o joi. Când epuizasem toate celelalte variante. Am plecat pe rând. Mai întâi el. Cu gândul ca, dacă nu-și găsește de lucru și o casă de închiriat pentru toată familia într-o lună, să se întoarcă el și să plec eu.


Niciodată nu m-am rugat parcă mai fierbinte ca atunci. Pentru că știam că o să mor lent dacă va trebui să îmi las copiii în urmă. Nici pentru el, care nu mai fusese niciodată departe de ei, gândul ăsta nu era cel mai comod. L-am văzut când a ieșit pe ușa. Cu spatele la noi. S-a oprit o secundă și cu dosul palmei și-a șters colțul ochilor. A plecat și din depărtare mi s-a părut o umbră. Era ireal ceea ce ni se întâmpla.


A găsit artistul meu un job. În Manchester. O clădire cu nouă etaje care trebuia întreținută. Nu mai făcuse asta niciodată în viața lui. Dar vorbea engleza cursiv. Și i-a convins la interviu. Avea și casă închiriată într-o lună. A muncit și într-un restaurant la spălat vase pentru 35 de lire 12 ore pe noapte. Iar din 20 de lire după o noapte de muncă le-a cumpărat copiilor, de dor, un joc pentru X-BOX și le-a arătat prin skype... în timp ce eu făceam bagajele pentru marea aventură. Așa am intrat și noi în Mahalaua doamnei PIPPIDI.


Abia am așteptat să îl salvez, să îi redau libertatea de a crea și să îmi văd din nou copiii intrați în normalitatea familiei noastre. Aceea cu cântece și povești...


În patru ani am muncit în mai mult de 10 locuri. La curățenie, la fabrica de pizza, la cea de ciocolată.... apoi la școli.
Mahalaua doamnei Pippidi e plină de oameni frumoși. Am întâlnit cu sutele. Fiecare cu povestea lui. Parcă mereu mai dură decât a noastră.


Între timp ne-au murit părinții și noi nu i-am văzut murind. I-au spălat, îmbălsămat, le-au făcut ultima rugăciune către Allah, sau le-au ținut lumânarea și le-au dat ultima împărtășanie cei rămași acasă. Am plâns prin telefon și am îmbrățișat aerul încăperii.
Și cei rămași acasă ne-au îmbărbătat. Plângând și ei.


Ne-a rămas doar unul dintre cei patru părinți... din ce în ce mai trist și mai singur parcă.... Intrarea în veșnicie e fără timp și fără spațiu. Părinții de aici sau de dincolo ne zâmbesc doar în fotografii.


Mahalaua asta e ca o lumină a aducerii aminte.


Ca un creuzet al dragostei. Ca o continuă țesere a unei iubiri care acoperă un întreg continent. O rețea de gânduri și iertări și frânturi de viață și de moarte care nu au nicio legătură cu logica imbatabilă a vreunei intelectuale căreia i s-au strepezit dinții de atâta M.....e (mirare am vrut să zic).
Mahalaua din diaspora vă salută!".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 07 August 2018
Stire din Cultură-Educație : Dumitru Fărcaș a murit
Pagina a fost generata in 2.1632 secunde