Mai mulți bani pentru construirea de biserici

261
< 1 min citire
Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Culturii cu 7,3 milioane lei, sumă destinată finanțării unor cheltuieli ale unităților de cult. Banii au fost alocați din Fondul de rezervă bugetară pus la dispoziția Guvernului. În urma rectificării bugetare din aprilie, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a rămas mai sărac cu 28 milioane lei, din totalul inițial de 1,2 miliarde.
Ministrul Theodor Paleologu a declarat, pe 14 aprilie, că vrea să reducă din fondurile alocate construirii de biserici, pentru a putea mări, printre altele, bugetul Festivalului Național de Teatru, care beneficiază, anul acesta, de fonduri cu 78% mai mici decât în 2008.
Ministrul Culturii a mai spus atunci că instituția pe care o conduce are pe lista de priorități pentru anul în curs 31 de proiecte, care sunt analizate pentru a se vedea de câți bani va beneficia fiecare în parte după rectificare. Paleologu a lăsat atunci să se înțeleagă faptul că, pentru proiectele care ar urma să beneficieze de fonduri total insuficiente, se ia în calcul inclusiv varianta ca ele să nu mai fie organizate anul acesta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0293 secunde